Chișinăul, aeroportul străinilor! 70% dintre pasageri nu sunt moldoveni
Aproximativ 70% dintre cei care au călătorit spre și dinspre Republica Moldova în 2024 și în prima jumătate a anului 2025 au avut cetățenie străină, potrivit datelor furnizate de Poliția de Frontieră și publicate de BoardingPass.ro.
În 2024, 2.938.550 de pasageri străini au tranzitat aeroportul din Chișinău, în timp ce numărul moldovenilor care au călătorit cu avionul a fost de 1.371.547. Cei mai numeroși pasageri au fost cetățenii ucraineni, în total 1.161.695 de persoane, urmați de români, în număr de 930.725. Pe pozițiile următoare s-au aflat rușii, cu 132.219 pasageri, israelienii, cu 126.813, și italienii, cu 90.027. Tot în 2024, 66.157 de cetățeni americani au intrat sau au ieșit din Republica Moldova pe calea aerului. Un număr notabil l-au reprezentat și cetățenii azeri, armeni, uzbeci, georgieni și kazahi, iar 3.248 de călători au utilizat pașapoarte ONU, scrie Bani.MD.
Tendința s-a accentuat în 2025. În primele șase luni ale anului, 71,9% dintre pasagerii aeroportului „Eugen Doga” au fost străini. Poliția de Frontieră a înregistrat 2.557.415 pasageri în această perioadă, dintre care 716.300 moldoveni și 1.841.115 cetățeni străini. Și în 2025, ucrainenii au fost cei mai numeroși, cu 762.850 de pasageri, urmați de români, în număr de 598.314. Pe lista celor mai prezenți se află și cetățenii ruși, israelieni și italieni.
Un aspect semnificativ este acela că, în primele șase luni ale anului 2025, numărul cetățenilor ucraineni care au zburat spre sau dinspre Chișinău a depășit numărul moldovenilor. În total, aeroportul a înregistrat 2,5 milioane de pasageri în primul semestru al anului 2025, cu 49,2% mai mulți decât în aceeași perioadă a anului precedent.
Poliția din Moldova și Europol își consolidează cooperarea împotriva criminalității transfrontaliere
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a avut o întrevedere cu Jean-Philippe Lecouffe, director executiv adjunct pentru operațiuni al Europol. Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării operaționale și pe intensificarea acțiunilor comune împotriva criminalității organizate transfrontaliere.
A pierdut controlul motoblocului și a rămas prins sub utilaj. Bărbatul a suferit arsuri grave
Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave prin frecare, după ce a fost implicat într-un accident cu un motobloc. Medicii spun că este primul caz de acest fel întâlnit în instituție.
Polițiștii ar putea munci legal și în sectorul privat. MAI pregătește noi reguli
Funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ar putea avea dreptul să desfășoare activități remunerate în sectorul privat, în afara orelor de program. Propunerea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de MAI, care prevede modificarea Legii privind funcționarul public cu statut special.