Dorin Recean a discutat cu președintele Consiliului Național al R.Austria, Wolfgang Sobotka
Oportunitățile de aprofundare a relațiilor bilaterale moldo-austriece, în special pe dimensiunea comercial-economică și investițională, parcursul ferm al țării noastre de aderare la Uniunea Europeană au fost subiectele discutate în cadrul întrevederii prim-ministrului Dorin Recean cu președintele Consiliului Național al Republicii Austria, Wolfgang Sobotka. Este prima vizită a șefului legislativului austriac în țara noastră, de la stabilirea relației diplomatice cu Austria.
La întrevedere, au fost discutate oportunitățile de intensificare a colaborării comercial-economice în domenii, cum ar fi agricultura și energia verde. Prim-ministrul Dorin Recean a lansat o invitație companiilor austriece să examineze oportunitățile investiționale din țara noastră, oferite de Zonele Economice Libere și Parcurile IT și Industriale.
De asemenea, oficialii au făcut un schimb de opinii privind situația de securitate la nivel regional, pe fundalul războiului brutal al Rusiei împotriva Ucrainei. A fost trecută în revistă și agenda de reforme, lansată de Executiv, în domeniile justiției, securității energetice, educației.
Președintele Parlamentului Austriei a exprimat susținerea fermă pentru programul ambițios de reforme, inițiat de autorități, și pentru parcursul ireversibil al Republicii Moldova de integrare în Uniunea Europeană: „Harta Uniunii Europene este incompletă fără Republica Moldova și Ucraina”, a declarat oficialul austriac la întrevederea desfășurată la Casa Guvernului.
(VIDEO) Ion Ceban dezvăluie unde și în ce circumstanțe s-a accidentat în vacanță
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a oferit noi detalii despre incidentul în urma căruia și-a întrerupt vacanța din luna august și a revenit de urgență în Republica Moldova. Edilul spune că a alunecat în gol, iar accidentul s-ar fi produs într-o țară cu infrastructură „foarte degradantă”.
PAS propune o structură municipală responsabilă de atragerea fondurilor nerambursabile
Consilierii Partidului Acțiune și Solidaritate din Consiliul municipal Chișinău propun crearea unei direcții sau agenții municipale responsabile de identificarea și atragerea fondurilor nerambursabile. Potrivit lor, noua entitate ar permite municipalității să atragă sistematic finanțări europene pentru proiecte de dezvoltare a capitalei.
Dispută în CMC pe fondurile europene: MAN critică inițiativa PAS
Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) recomandă PAS-ului să se informeze mai bine, după ce consilierii partidului din Consiliul municipal Chișinău au propus crearea unei direcții sau agenții municipale responsabile de identificarea și atragerea fondurilor nerambursabile.