(VIDEO) Autoritate criminală din organizația criminală „Chitaeț”, reținut
Ofițerii Direcției pentru combaterea criminalității organizate și Direcției urmărire penală a INI sub conducerea procurorilor Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale anunță reținerea unui membru al organizației criminale „Chitaeț,” care-și folosea copilul cu vârsta de doi ani cu rol de deghizare atunci când distribuia droguri clienților.
Deseori, acesta era însoțit de concubină, care urmează și ea să fie audiată, în calitate de bănuită; iar în unele cazuri, copilul era transmis și persoanelor de încredere, pentru ca să ridice drogurile din diferite locații ascunse (în parcuri, scuaruri, fâșii forestiere). Aceștia vindeau drogurile chiar din apartamentul în care locuiau, timp de mai multe luni, potrivit probelor obținute de oamenii legii.
Reținerea autorității criminale a avut loc într-o benzinărie, după care au urmat percheziționarea automobilului și domiciliului acestuia, de unde au fost ridicate droguri ce urmează să fie supuse expertizării, accesorii pentru vânzarea lor, precum și un revolver fabricat în Ucraina, deținut ilegal.
După reținerea bărbatului cu vârsta de 43 de ani, procurorii PCCOCS i-au prezentat învinuirea și au obținut plasarea lui în arest preventiv, pentru 30 de zile, pentru continuarea investigațiilor, în vederea trimiterii dosarului în judecată. Actualmente, Curtea de Apel Chișinău examinează și activitatea lui în organizația criminală „Machena.”
Anterior, bărbatul a fost deținut începând din 2007, diferite perioade pentru circa 10 ani, inclusiv pentru trafic de droguri. Menționăm, în perioada în care a fost deținut în Penitenciarul nr. 13 – Chișinău, acesta avea și rol de „supraveghetor” în acea locație din partea organizației criminale „Chitaeț”, în 2017-2019, precum și de responsabil de haznaua organizației.
Investigațiile penale continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
(VIDEO) Drum modern de peste 10 milioane de lei inaugurat în satul Taraclia, raionul Căușeni prin „Satul European”
Un drum local din satul Taraclia, raionul Căușeni, a fost transformat într-o arteră modernă de aproape 2,7 kilometri, în cadrul Programului „Satul European”. Lucrările au fost finalizate în aproximativ un an, iar valoarea totală a investiției depășește 10 milioane de lei.
Echipamentele militare care nu mai sunt folosite vor putea fi vândute. Parlamentul a adoptat legea
Echipamentele militare și alte bunuri din dotarea Forțelor Armate care nu mai sunt necesare pentru apărarea națională vor putea fi scoase din uz și vândute. Parlamentul a adoptat un proiect de lege care stabilește cum vor fi identificate și valorificate aceste bunuri.
Schimbare importantă pentru părinți! Concediul de maternitate și paternal va conta la pensie
Perioadele în care părinții beneficiază de indemnizații de maternitate și paternală vor fi luate în calcul la stabilirea stagiului de cotizare pentru pensie. Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de lege care aduce mai multe garanții pentru angajații cu responsabilități familiale.