Percheziții la Spitalul Raional Florești: mai mulți angajați ai instituției sunt cercetați de CNA și procurori pentru corupție și trafic de influență
Centrul Național Anticorupție și procurorii Procuraturii municipiului Bălți desfășoară acțiuni de urmărire penală într-un dosar de corupție ce vizează mai mulți angajați ai Instituției Medico-Sanitare Publice „Spitalul Raional Florești”, suspectați de corupere pasivă și trafic de influență.
Potrivit materialelor cauzei, șeful Secției consultative a Spitalului este bănuit că ar fi pretins și primit mijloace bănești de la pacienți și alți beneficiari pentru eliberarea unor îndreptări medicale urgente către instituții medicale republicane, certificate de concediu medical, precum și certificate necesare pentru prelungirea permisului de port-armă.
Totodată, asistenta medicală superioară din cadrul aceleiași secții este cercetată pentru trafic de influență.
Aceasta ar fi pretins, acceptat și primit bani de la candidați și conducători auto, susținând că poate influența membrii Comisiei de examinare medicală a conducătorilor de vehicule pentru emiterea concluziilor favorabile privind aptitudinea de conducere, fără efectuarea corespunzătoare a examinărilor medicale.
În cadrul măsurilor speciale de investigații au fost documentate și alte fapte infracționale comise de către angajați ai instituției, fiind pornite încă 11 cauze penale distincte, ulterior fiind conexate la dosarul de bază.
În această dimineață, ofițerii CNA și procurorii au descins cu percheziții la domiciliile și birourile de serviciu ale persoanelor vizate, inclusiv la: șeful Secției consultative, două asistente medicale, un medic neurolog, contabilul-șef al Centrului Medicilor de Familie Florești, precum și la alte persoane fizice beneficiare ale serviciilor medicale investigate.
La această etapă, perchezițiile continuă, iar persoanele vizate sunt cercetate în stare de libertate. CNA și procurorii urmează să stabilească toate circumstanțele cauzei.
Schemă de finanțare ilegală a partidelor politice prin criptomonede din străinătate. CNA și PA efectuează circa 20 de percheziții
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii Procuraturii Anticorupție (PA), efectuează circa 20 de percheziții în mai multe localități din Republica Moldova, într-o cauză penală pornită pentru finanțarea ilegală a partidelor politice și spălare de bani prin intermediul activelor virtuale, fiind vizate 16 persoane.
(VIDEO) 12 kg de droguri și doi ucraineni reținuți în urma unei operațiuni a Poliției Capitalei
Poliția Capitalei a ridicat aproximativ 12 kg de droguri, în urma unei operațiuni ample desfășurate pentru contracararea traficului și distribuirii ilegale de substanțe stupefiante și psihotrope.
(VIDEO) Trei persoane, trimise în judecată pentru vânzări fictive de tractoare și mașini. Prejudiciul se apropie de 6 milioane de lei
Trei persoane cu vârste de 26, 37 și 49 de ani au fost trimise în judecată de procurorii PCCOCS, fiind învinuite într-un dosar de escrocherie privind vânzarea fictivă a tractoarelor și automobilelor la prețuri atractive. Prejudiciul total cauzat victimelor se ridică la aproape 6 milioane de lei.