Deputații cer audit la Moldatsa, dar Curtea de Conturi invocă planul de activitate
Deputații au solicitat Curții de Conturi să efectueze un audit la întreprinderea de stat Moldatsa, pe lângă verificările desfășurate în prezent de către alte instituții. Conducerea Curții a precizat însă că o astfel de misiune nu poate fi inițiată în acest an, întrucât planul de audit pentru 2026 a fost deja aprobat.
Solicitarea a fost formulată în cadrul ședinței Comisiei parlamentare pentru controlul finanțelor publice, unde a fost examinat raportul de activitate al Curții de Conturi pentru anii 2024 și 2025, potrivit ipn.md.
În cadrul ședinței, deputata Partidului Acțiune și Solidaritate, Tatiana Rotari, a întrebat dacă instituția a verificat recent Moldatsa și a propus includerea întreprinderii în viitorul plan de audit, în contextul scandalurilor din ultimele săptămâni și al verificărilor aflate deja în desfășurare.
Președinta Curții de Conturi, Tatiana Șevciuc, a declarat că ultimul audit la Moldatsa a vizat situațiile financiare pentru anul 2017 și a fost aprobat în 2018. Ea a precizat că instituția rămâne deschisă pentru realizarea unui nou audit, însă misiunile sunt selectate în baza procedurilor legale. Potrivit acesteia, în fiecare an, în luna iunie, autoritățile și cetățenii pot propune teme de audit, care sunt ulterior analizate în funcție de riscuri, interesul public și relevanța subiectului.
Conducerea Curții a precizat că programul de audit pentru anul 2026 este deja aprobat și nu poate fi modificat. În aceste condiții, solicitarea privind Moldatsa va fi examinată în cadrul procesului de elaborare a planului de activitate pentru perioada următoare. Totodată, Tatiana Șevciuc a menționat că nu poate formula concluzii privind activitatea întreprinderii fără desfășurarea unei misiuni de audit.
În cadrul discuțiilor, președinta Curții de Conturi a reiterat că întreprinderile de stat și societățile pe acțiuni sunt obligate prin lege să efectueze audituri realizate de companii independente de pe piața serviciilor profesionale și să le facă publice. Totodată, ea a subliniat că auditul public extern desfășurat de CCRM are un alt rol și este planificat independent, în funcție de analiza riscurilor și de interesul public.
Ambuteiajele sufocă din nou capitala – Ceban cere Guvernului intervenția Poliției Rutiere „Nu avem ce împărți decât problemele oamenilor”
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, critică modul în care autoritățile centrale gestionează traficul rutier din capitală și cere Guvernului să aplice și în zilele obișnuite măsurile de fluidizare folosite atunci când în oraș sunt organizate vizite ale delegațiilor oficiale.
PAS cere clarificări privind reparația podului de la Circ: „Din ce bani se face și ce fel de lucrări vor fi executate?”
Vicepreședintele fracțiunii PAS din Consiliul Municipal Chișinău, Dumitru Ivanov, cere Primăriei Capitalei să ofere mai multe informații despre lucrările de reparație a podului de pe bd. Renașterii Naționale, din zona Circului. Reacția vine după ce primarul Ion Ceban a anunțat că intervențiile vor începe la mijlocul lunii septembrie și ar urma să fie finalizate până la sfârșitul anului.
Ion Andronic, promovat la Ministerul Energiei. Tofan: «CV foarte impresionant»
Ion Andronic, șeful Direcției Energie Electrică din cadrul Ministerului Energiei, a fost propus de ministrul Dorin Junghietu pentru funcția de secretar general adjunct al instituției, începând cu 1 septembrie.