Un pilot rus al unui Su-27 a tras într-un avion britanic de tip RC-135 Rivet Joint, la Marea Neagră, însă racheta nu a pornit
Un avion rusesc de vânătoare de tip Suhoi 27 (Su-27) a tras o rachetă împotriva unui avion britanic de supraveghere de tip RC-135 Rivet Joint, care survola Marea Neagră, la 29 septembrie, dezvăluie cotidianul american The New York Times (NYT), care citează documente confidenţiale americane publicate pe reţele de socializare.
Doi oficiali americani afirmă că pilotul rus a interpretat în mod greşit consemnele unui operator de radar de la sol.
El a luat în cătare avionul britanic, a ţintit, dar racheta nu a plecat.
Dacă racheta ar fi pornit, incidentul ar fi avut consecinţe colosale.
În octombrie, ministrul britanic al Apărării Ben Wallace a catalogat acest incident drept ”potenţial periculos”, în Parlamentul britanic.
Wallace declara că avionul rus de vânătoare a lansat o rachetă ”din apropiere”.
Ministrul a dat atunci asigurări că şi-a exprimat ”îngrijorarea” omologului său rus Serghei Şoigu, care i-a răspuns că o ”anchetă a avut loc cu privire la circumstanţele incidentului şi că a fost vorba despre o defecţiune tehnică a (avionului rus de vânătoare de tip) Su-27”.
Însă documentele americane divulgate arată că tirul era un ”near-shoot down”, adică un tir de ”doborâre” - intenţionat.
Aceasta nu este prima oară când armata rusă trage în aeronave din Occident de la începutul Războiului rus în Ucraina.
La 14 martie, un avion american fără pilot de tip Reaper MQ-9 s-a prăbuşit în Marea neagră, în urma unei manevre de interceptare a două a avioane ruse de vânătoare de tip Su-27.
”Drona noastră (de tip) MQ-9 efectua operaţiuni de rutină în spaţiul aerian internţaional atunci când a fost interceptată şi atinsă de către un avion rusesc, care a provocat prăbuşirea şi pierderea totală a MQ-9”, comenta într-un comunicat comandantul Forţelor Aeriene americane în Europa, generalul Hecker.
”Există o agresivitatea tipic rusească” în interceptări, comenta la Le Figaro generalul de corp aerian Patrick Charaix, fostul comandant al Forţelor Aeriene strategice, precizând că ”această sensibilitate este exacerbată în funcţie de contextul geopolitic”.
Cupa Mondială 2026: Donald Trump va fi prezent la finala dintre Spania şi Argentina / Milei lipseşte, din superstiţie
Casa Albă a confirmat joi că preşedintele american Donald Trump va asista, duminică, la finala Cupei Mondiale din 2026, care va avea loc pe MetLife Stadium din East Rutherford, New Jersey, relatează AFP.
Marea Britanie propune o restricţie de acces la reţelele sociale, începând cu miezul nopţii, pentru adolescenţii de 16-17 ani / Avantaje şi critici
Adolescenţii mai mari din Marea Britanie vor fi supuşi unei restricţii de acces la reţelele sociale pe timpul nopţii, a anunţat Guvernul – deşi vor avea posibilitatea de a renunţa la această măsură modificându-şi setările contului, transmite BBC.
Meta este acuzată că a folosit inteligenţa artificială pentru a identifica angajaţii aflaţi în concediu de maternitate, concediu medical sau care beneficiau de adaptări pentru dizabilităţi, în vederea concedierii
Zeci de angajaţi ai Meta - compania-mamă a Facebook, Instagram şi WhatsApp - au dat în judecată compania, acuzând-o că a folosit instrumente bazate pe inteligenţă artificială pentru a identifica salariaţii care urmau să fie concediaţi în cadrul disponibilizărilor colective. Reclamanţii susţin că sistemele AI i-au vizat după ce au solicitat concediu protejat prin lege, concediu de maternitate sau adaptări ale locului de muncă din motive de dizabilitate.