Minor cu dizabilități, omorât cu cruzime la Edineț: inculpatul - condamnat la 18 ani de închisoare

Procuratura Edineț informează despre condamnarea unui bărbat în vârstă de 40 de ani pentru omorul intenționat al unui minor, comis cu deosebită cruzime din motive de prejudecată. Prin sentința pronunțată, bărbatul a fost condamnat la 18 ani de închisoare, cu executarea într-un penitenciar de tip închis.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 15 iulie 2026, 15:53
pg

Conform probelor administrate de procurorii de la Edineț, minorul în vârstă de 16 ani, locuia împreună cu mama sa în gospodăria inculpatului, care îi găzduise temporar, la rugămintea soției sale.

La un moment dat, inculpatul a început să fie deranjat de comportamentul copilului, care era o persoană cu dizabilități fizice și psihice și nu se supunea mereu indicațiilor bărbatului.

Inculpatul cunoștea despre starea de sănătate a copilului, iar de fiecare dată când era nemulțumit de comportamentul minorului, îl supunea agresiunilor fizice.

Astfel, în seara zilei de 13 decembrie 2025, aflându-se la domiciliu și fiind în stare de ebrietate alcoolică, inculpatul a lovit de nenumărate ori minorul cu pumnii în regiunea capului și a gâtului.

În ziua următoare, acțiunile violente ale inculpatului au continuat, iar după mai multe lovituri, inculpatul a sugrumat minorul.

După ce a constatat că minorul nu mai prezenta semne de viață, inculpatul a apelat serviciul 112 și a sesizat autoritățile despre cele întâmplate.

În cadrul ședinței de judecată, inculpatul și-a recunoscut vina și a declarat că regretă de cele întâmplate.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în condițiile prevăzute de lege.

Cazul tânărului torturat de șase inși, printre care și fiul unui șef SIS. Avocat: „Există tentative de intimidare, prin încercarea de a-i schimba statutul din parte vătămată în agresor”

Tânărul bătut și umilit lângă căminele UTM încă are dureri din cauza traumelor provocate de agresori și trece printr-o recuperare psihologică dificilă, spune avocatul său. Pentru a depăși suferințele cumplite, a fost nevoie de o echipă întreagă de psihologi și psihoterapeuți. Totodată, apărătorul susține că există tentative de intimidare a clientului său, prin încercarea de a-i schimba statutul din parte vătămată în agresor