(VIDEO) Accident cu un Bugatti Veyron de 2 mil. dolari
Au apărut primele imagini cu accidentul în care a fost implicat un Bugatti Veyron în valoare de peste 2 milioane de dolari. Doar două astfel de mașini există în toată lumea.
Accidentul în care a fost implicat un Bugatti Veyron în valoare de peste 2 milioane de dolari, s-a petrecut în China, pe un drum cu mai multe benzi de circulație. Recent, au apărut pe internet primele imagini, filmate chiar în momentul accidentului.
Din filmări reiese că totul ar fi pornit de la o șicanare în trafic. Șoferul Bugatti-ului a vrut să schimbe banda și să intre forțat în fața unui BMW. Acesta nu l-a lăsat, a accelerat agresiv, apoi a frânat pentru a evita să lovească în spate o altă mașină albă. În momentul în care acea mașină s-a pus în mișcare, însă, între cele două s-a creat un mic spațiu. Suficient pentru a-l determina pe șoferul Bugatti-ului Veyron, care se afla pe banda din stânga, să încerce și chiar să reușească să se infiltreze în fața BMW-ului. Însă doar pe jumătate.
Totul s-a petrecut într-o fracțiune de secundă. Atât de rapid încât șoferul BMW-ului, care tocmai începuse să accelereze, nu a mai apucat să reacționeze la timp și a frânat abia după ce a lovit Bugatti-ul.
Bolidul de 2 milioane de dolari a fost lovit în partea dreaptă, iar din imaginile postate pe internet se vede cum pragul a fost făcut praf. De asemenea, în portieră a apărut o gaură evidentă.
Un martor al accidentului, aflat într-o mașină din spatele celor, a surprins cu camera de bord momentul în care bărbatul aflat la volanul Bugattiului coboară pentru a evalua pagubele. Acesta era îmbrăcat cu un tricou simplu, de culoare albastră, pantaloni scurți negri și purta o mască de protecție albă care îi acoperea nasul și gura.
Doar două Bugatti Veyton ”L`Or Rouge” au fost comercializate în toată lumea, iar acesta implicat în accident este unul dintre ele.
Prețul de pornire al unui Bugatti Veyron este de 1,85 milioane dolari, dar acest model implicat în accident depășește 2 milioane.
Nu știm cât a costat reparația, dar cu siguranță ambiția șoferului aflat la volanul acestui Bugatti a fost plătită destul de scump.
sursa: promotor.ro
Franţa: O adolescentă de 17 ani a decedat, după ce a căzut dintr-un camion în timp ce sărbătorea victoria francezilor împotriva Marocului la CM
O adolescentă de 17 ani a decedat în noaptea de joi spre vineri, la Aulnoye-Aymeries (nord), după ce a căzut dintr-un camion în timp ce sărbătorea victoria echipei Franţei împotriva Marocului, în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, potrivit declaraţiilor pompierilor şi ale unei surse apropiate cazului, citate de AFP.
Cel puţin 15 morţi în Filipine, evacuări şi şcoli închise în Taiwan odată cu apropierea taifunului Bavi
Cel puţin 15 persoane au murit în urma unei alunecări de teren în Filipine, iar peste 1.000 de persoane au fost evacuate în Taiwan, unde numeroase şcoli şi birouri au fost închise înainte ca cel mai important taifun din ultimele zeci de ani să lovească regiunea, relatează AFP.
Meta este obligată de UE să modifice interfețele Instagram și Facebook și riscă o amendă uriașă dacă nu se conformează
Comisia Europeană a ordonat vineri companiei Meta să modifice interfețele platformelor sale Facebook și Instagram din cauza faptului că generează prea ușor dependență, relatează AFP.