Mecanism de garantare a creditelor pentru afaceri. 2 miliarde de lei în 2 ani
Antreprenorii din Republica Moldova vor avea acces mai rapid și mai ușor la finanțare. Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, prin Fondul de Garantare a Creditelor, lansează mecanismul de garantare a portofoliilor de credite, un instrument care, potrivit ODA, accelerează procesul de acordare a creditelor garantate, eliminând necesitatea aprobărilor individuale pentru fiecare dosar.
„Nu mai este nevoie de aprobarea individuală a fiecărui dosar de către ODA. Acest lucru reduce semnificativ timpul de procesare și oferă IMM-urilor un acces real și rapid la finanțare. Astfel, antreprenorii pot avansa cu planurile lor fără întârzieri birocratice”, susține directorul ODA, Vadim Codreanu, transmite IPN.
Prima bancă comercială care aplică acest sistem este MAIB, cu un plafon de 400 de milioane de lei în credite garantate.
Aplicarea mecanismului este finanțată de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, parte a grupului Banca Mondială. Prima tranșă a finanțării, în valoare de 9,5 milioane de euro, este deja activă. A doua tranșă, de 4,3 milioane euro, va fi disponibilă în anul viitor. În total, mecanismul are capacitatea de a garanta până la 2 miliarde de lei în credite pentru următorii doi ani.
Finanțarea este acordată sub formă de credit rambursabil din bugetul de stat, iar ODA are responsabilitatea de a dezvolta și operaționaliza mecanismul de garantare a portofoliilor.
În 2024, Fondul de Garantare a Creditelor a emis aproape 900 de garanții, facilitând acordarea de credite în valoare de peste 1,8 miliarde de lei, care au generat investiții de peste 2,4 miliarde de lei în economie.
Comerț, taxi, narghilea: Ce alte domenii vor fi vizate de controalele fiscului în septembrie
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) va desfășura, în luna septembrie, controale fiscale prin metoda verificării operative, orientate prioritar spre mai multe domenii de activitate economică.
Fiscul nu iartă nici prezervativele! TVA de 20% din 2027
Mănușile medicale, prezervativele, tampoanele, absorbantele și cupele menstruale riscă să fie taxate cu TVA de 20% începând cu anul 2027, după ce aceste produse nu mai figurează în lista bunurilor pentru care proiectul noii politici fiscale păstrează cota redusă de 8%. Camera de Comerț Americană din Moldova (AmCham) cere Ministerului Finanțelor să reintroducă expres aceste categorii în lista produselor taxate cu 8%.
10 milioane de euro amendă pentru bănci în cazuri de spălare de bani. Criptoactivele și fotbalul intră sub control
Amenzi de până la 10 milioane de euro pentru bănci, reguli noi pentru criptoactive și obligații suplimentare pentru cluburile profesioniste de fotbal. Sunt câteva dintre prevederile celor două proiecte de lege elaborate de Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, care propun modificări importante în sistemul de prevenire și combatere a spălării banilor, finanțării terorismului și finanțării proliferării.