Curtea de Apel se va pronunța pe 23 decembrie în dosarul ex-deputatului Nesterovschi

Curtea de Apel Centru se va pronunța pe 23 decembrie în dosarul deputatului fugar Alexandr Nesterovschi, ca urmare a recursului depus de avocați împotriva deciziei primei instanțe, prin care acesta fusese condamnat la 12 ani de închisoare. Dezbaterile judiciare s-au încheiat astăzi, scrie IPN.

publicat de Veronica Ciortan
marți, 2 decembrie 2025, 18:33
Curtea de Apel se va pronunța pe 23 decembrie în dosarul ex-deputatului Nesterovschi

Contactat de IPN, avocatul inculpatului, Anatolie Pitel, a declarat că nu mai păstrează legătura cu clientul său, condamnat în lipsă, și nu cunoaște locul în care se află acesta.

Fostul deputat Alexandr Nesterovschi a fost condamnat pe 19 martie 2025 de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, la 12 ani de închisoare într-un penitenciar de tip închis și la o amendă de 500 de mii de lei. El a fost găsit vinovat de corupere pasivă în proporții deosebit de mari, în interesul unui grup criminal organizat, și de finanțarea ilegală a partidelor politice. La pronunțarea sentinței, Nesterovschi nu a fost prezent. Acesta a fost anunțat în căutare internațională.

Directorul Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteața a precizat ulterior că Federația Rusă l-a ajutat pe deputatul Nesterovschi, să se eschiveze de la închisoare. Cu o zi înainte de pronunțarea sentinței, acesta a intrat pe teritoriul Ambasadei ruse la Chișinău, iar apoi a fost transportat în stânga Nistrului.

Cazul Maria Cuzmenco: condamnată în România și vizată în dosare de escrocherie în Moldova, dar rămasă în libertate

O persoană condamnată în România la 5 ani și 6 luni de închisoare, a cărei sentință a fost recunoscută în Republica Moldova, și care apare în mai multe dosare penale din țara noastră, se află la libertate fără frica de a fi găsită și arestată. Vorbim despre inculpata Maria Cuzmenco, care scapă basma curată de fiecare dată când ajunge pe mâna justiției moldovenești.