Noi detalii despre tentativa de asasinat a directorului Teramed. IGP : Fost medic și fost luptător afganez – reținuți
Ofițerii Direcției investigații criminalitate organizata a INI, de comun cu procurorii PCCOCS, anunță reținerea pentru 72 de ore a unui fost medic care ar fi comandat asasinarea fostului său asociat într-o clinică de ginecologie din Chișinău, 2022, anunță IGP. PulsMedia.MD a scris cu referire la sursele din cadrul PCCOCS că victima ar fi urmat să fie Mihail Ivas, directorul spitalului privat Teramed, fratele lui Vasile Ivas, fostul șef al BPDS „Fulger”
Potrivit comunicatului IGP, motivul comandării asasinatului ar fi fost răzbunarea acestuia față de fostul partener de afaceri, care a refuzat să continue colaborarea după ce bănuitul a condiționat parteneriatul prin numirea într-o funcție de conducere în clinică a nurorii sale. Prin urmare, fostul partener și-a retras activele din clinică și a părăsit echipa, iar alți medici i-au urmat exemplul. În continuare, compania a falimentat, iar între timp fostul partener a pus pe roate o altă afacere în domeniul medical.
„Potrivit datelor din dosar, bănuitul urma să-i plătească asasinului suma de 10.000 euro pentru executarea omorului. Pentru ca să-și atingă scopul fără ca să fie deconspirat, acesta comunica doar cu persoana care ar fi contactat direct cu asasinul – persoană care de fapt s-a dovedit a fi un investigator INI sub acoperire. Bănuitul, deci, a achitat întâi 1.500 euro, iar restul celor 8.500 euro urma să-i achite odată cu prezentarea de către executorul comenzii a imaginilor fotografice privind asasinatul. În acest scop, bănuitul i-a făcut rost asasinului de un pistol automat Kalașnikov și 30 de cartușe, care i l-a prezentat intermediarului cu care comunica. Arma fusese furnizată fostului medic de către un fost luptător în conflictul din Afganistan, din raionul Dubăsari, care a luptat și în regiunea transnistreană și care la moment este condamnat condiționat la patru ani închisoare (escrocherie și uzurparea calității oficiale în stat)”, se arată în comunicat.
Conform aceluiași comunicat, planul bănuitului, însă, a fost deconspirat odată cu achitarea celei de-a doua tranșe – moment în care a fost reținut, în flagrant cu suportul mascaților de la BPDS „Fulger” . Au urmat percheziții la fostul medic, de unde au fost ridicați peste 200.000 USD, peste 17.000 lire sterline, un pistol, înscrisuri de ciornă și telefoane mobile. Așa cum starea de sănătate a bănuitului s-a agravat, acesta a fost internat în spital, unde continuă să fie reținut. De asemenea, a fost reținut și fostul luptător afganez care i-a pus la dispoziție pistolul automat pentru executarea omorului, urmare a perchezițiilor de la domiciliul acestuia.
Urmează ca procurorii PCCOCS să cerceteze întreg probatoriul și să determine necesitatea solicitării arestului preventiv în privința ambilor bănuiți. Investigațiile continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția vinovăției, potrivit legii.
Amintim că potrivit surselor PulsMedia.MD din cadrul PCCOCS, victima ar fi urmat să fie Mihail Ivas, directorul spitalului privat Teramed, fratele lui Vasile Ivas, fostul șef al BPDS „Fulger”
(VIDEO) Urmărire pe străzile Capitalei: un șofer de 29 de ani a refuzat să oprească la somațiile polițiștilor
Un șofer de 29 de ani a fost urmărit de polițiștii INSP prin sectorul Ciocana al Capitalei, după ce ar fi ignorat somațiile oamenilor legii de a opri.
(VIDEO) Spațiu clandestin pentru consum de droguri, deconspirat în sectorul Ciocana. Proprietarul riscă până la 4 ani de închisoare
Polițiștii din sectorul Ciocana au deconspirat un spațiu clandestin destinat consumului de droguri, amenajat într-un apartament din Capitală.
Femeie de 64 de ani din Chișinău, înșelată cu peste 1,1 milioane de lei. Escrocii s-au dat drept angajați „Premier Energy” și ai Poliției
O femeie de 64 de ani din municipiul Chișinău a fost prejudiciată cu 1.120.735 de lei, după ce a fost contactată telefonic de persoane necunoscute care s-au prezentat drept reprezentanți ai unor instituții cunoscute.