Un avion charter rusesc a dispărut deasupra Afganistanului
Autorităţile aviatice ruse au anunţat că un avion înregistrat în Rusia, care ar fi avut la bord şase persoane, a dispărut de pe ecranele radarelor deasupra Afganistanului în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar poliţia locală afgană a declarat că a primit informaţii despre un accident, relatează Reuters.
Autorităţile aviatice ruse au precizat într-un comunicat că avionul era un zbor charter de ambulanţă care venea din India, via Uzbekistan, cu destinaţia Moscova. Este vorba de un avion de fabricaţie franceză Falcon 10 Dassault, produs în 1978.
Poliţia din nordul Afganistanului a primit, la rândul ei, informaţii despre prăbuşirea unui avion într-o regiune muntoasă şi izolată din provincia Badahşan, a declarat duminică un purtător de cuvânt al poliţiei provinciale. O echipă a fost trimisă la locul prăbuşirii, dar este o zonă îndepărtată, la peste 200 km de capitala provincială Fayzabad, iar echipa va avea nevoie de 12 ore pentru a ajunge acolo. Poliţia afgană nu are deocamdată detalii confirmate cu privire la tipul de avion, cauza prăbuşirii sau victimele.
Autoritatea indiană pentru aviaţie civilă a declarat, la rândul său, că nu este vorba despre un zbor comercial programat sau de o aeronavă charter indiană şi că "sunt aşteptate mai multe detalii".
Franţa: O adolescentă de 17 ani a decedat, după ce a căzut dintr-un camion în timp ce sărbătorea victoria francezilor împotriva Marocului la CM
O adolescentă de 17 ani a decedat în noaptea de joi spre vineri, la Aulnoye-Aymeries (nord), după ce a căzut dintr-un camion în timp ce sărbătorea victoria echipei Franţei împotriva Marocului, în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, potrivit declaraţiilor pompierilor şi ale unei surse apropiate cazului, citate de AFP.
Cel puţin 15 morţi în Filipine, evacuări şi şcoli închise în Taiwan odată cu apropierea taifunului Bavi
Cel puţin 15 persoane au murit în urma unei alunecări de teren în Filipine, iar peste 1.000 de persoane au fost evacuate în Taiwan, unde numeroase şcoli şi birouri au fost închise înainte ca cel mai important taifun din ultimele zeci de ani să lovească regiunea, relatează AFP.
Meta este obligată de UE să modifice interfețele Instagram și Facebook și riscă o amendă uriașă dacă nu se conformează
Comisia Europeană a ordonat vineri companiei Meta să modifice interfețele platformelor sale Facebook și Instagram din cauza faptului că generează prea ușor dependență, relatează AFP.