Maia Sandu: „La PA și PCCOCS sunt oameni care lucrează pentru grupările criminale, deranjați de reforme, de evaluarea externă și intenționat nu vor să își facă lucrul bine”
La Procuratura Anticorupție și la PCCOCS sunt oameni care subminează acest stat, lucrează în interesele lui Șor și niciuna din aceste două instituții nu își face munca bine. Cel puțin așa susține președintele Maia Sandu, în cadrul unei emisiuni la un post privat de televiziune afiliat guvernării.
„Eu admit că la Procuratura Anticorupție sunt oameni care subminează acest stat, am văzut că un personaj a ieșit din Procuratura Anticorupție și a trecut drumul în gruparea criminală a lui Șor fără să îi fie jenă pe față. Sunt oameni în continuare care lucrează pentru aceste grupări criminale, sunt oameni deranjați de reforme, de evaluarea externă și intenționat nu vor să își facă lucrul bine și să ajungem la un rezultat, să vedem. Dar sunt și oameni care lucrează, dar nu e suficient ce fac ei acolo”, a declarat Maia Sandu.
Președintele precizează că „o fuziune a instituțiilor ar permite Consiliului Superior al Procurorilor să se debaraseze de oamenii care fac parte din grupări criminale”.
„Nu vreau să singularizăm doar Procuratura Anticorupție, pentru că și în alte instituții avem această problemă, doar că Procuratura Anticorupție este responsabilă de combaterea corupției politice. Acum vedem că avem tot mai multă acțiune politică din partea crimei organizate. Și la PCCOCS sunt probleme, sunt sigură că sunt oameni care lucrează împotriva acestui stat. Personajele principale care îl slujesc pe Plahotniuc, pe Șor țin de competența Procuraturii Anticorupție”, a mai specificat Maia Sandu.
Amintim că ministra Justiției a propus, la recomandarea Consiliului Suprem de Securitate, trei soluții menite să fortifice instituțiile responsabile de combaterea corupției și a crimei organizate. Printre soluții se regăsește și comasarea celor două procuraturi specializate – PA și PCCOCS. Veronica Dragalin a precizat, că propunerea ministrei nu ar fi argumentată. O zi mai târziu, ea a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat raportul de activitate al instituției pe care o conduce pentru anul 2024. Potrivit documentului, anul trecut, PA ar fi înregistrat rezultate „istorice”, în ciuda faptului că a funcționat cu un număr record de mic de angajați.
De altă parte, Procuratura Generală a atras atențiacu o reacți prin care menționează că orice modificare trebuie să țintească un act de justiție eficient, bazat pe nevoile reale ale societății și aliniat la bunele practici europene, iar Consiliul Superior al Procurorilor a făcut apel la un dialog constructiv și profesionist între instituțiile statului.
La rândul lor, experții consideră că prin această reformă s-ar vrea plecarea din sistem a Veronicăi Dragalin – afirmații respinse de ministra Veronica Mihailov-Moraru. Oficiala spune că reforma trebuie văzută ca pe o „abordare instituțională, nu ca pe o decizie legată de persoane”.
Reamintim în acest context că Veronica Dragalin a fost investită în funcția de șefă a Procuraturii Anticorupție în vara anului 2022. Originară din Republica Moldova, ea a copilărit, a studiat și s-a format în calitate de procuror în Statele Unite ale Americii. Deși Dragalin a fost promovată în funcția de șefă a PA de PAS, aceasta este acum criticată de unii exponenți ai formațiunii politice, inclusiv de reprezentanți ai conducerii țării.
(VIDEO) Un procuror sancționat după un conflict în curtea blocului nu și-a găsit dreptatea la CSP: Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția
Un procuror sancționat disciplinar după un conflict în curtea blocului își caută dreptatea. Este vorba despre Valeriu Cîrlan, care a cerut CSP să anuleze decizia de sancționare. „Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția”, a declarat acuzatorul de stat, în ședința Consiliului, din 24 septembrie. Argumentele sale și ale avocatei care îl reprezintă nu au convins, însă, plenul.
Fosta soție a șefului comunicării PCCOCS a solicitat ordin de protecție, Emil Gaitur - fără brățară electronică
Fosta soție a șefului serviciului de presă al PCCOCS, Emil Gaitur, a solicitat un ordin de protecție. Instanța a dispus monitorizarea electronică, dar aceasta nu ar fi fost aplicată.
Parlamentul a votat legea anti-SLAPP. Amenzi de până la 250.000 de lei pentru acțiuni judiciare abuzive
Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și reprezentanții organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de protecție suplimentară împotriva acțiunilor judiciare intentate cu scop de intimidare sau cenzurare.