Ursula von der Leyen și Donald Trump au vorbit la telefon despre taxele vamale: „Ne aflăm la începutul sfârșitului bătăliei”
Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a avut o „discuţie bună” la telefon, duminică, cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, a declarat purtătorul de cuvânt Stefan de Keersmaecker, potrivit AFP.
„Au avut o discuţie bună”, a anunţat luni purtătorul de cuvânt, dând asigurări că „eforturi sunt în continuare în curs la diverse niveluri” în vederea ajungerii la un acord comercial între Comisia Europeană și Statele Unite.
Comisia Europeană, însărcinată să negocieze în numele celor 27 de state membre UE, lucrează de zor să evite taxele vamale pe care Donald Trump ameninţă să le impună produselor europene începând cu 9 iulie sau, mai nou, începând cu 1 august.
Comisarul european Maros Sefcovic, responsabil de negocierile cu administrația Trump, şi-a multiplicat vizitele la Washington în ultimele zile pentru a discuta cu omologii săi despre această problemă.
„Prima noastră prioritate este să ajungem la un acord, cel puţin la un acord de principiu cu Statele Unite”, a anunţat un alt purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Olof Gill.
„Ne aflăm acum la începutul sfârşitului bătăliei, cel puţin în ceea ce priveşte un acord de principiu”, a apreciat Gill, fără să ofere detalii.
Preşedintele american a ameninţat blocul european cu o suprataxă de 50% – cu mult peste proiectul din aprilie, de 20%. Comisia Europeană a refuzat însă în conferinţa de presă de luni să se pronunţe cu privire la posibilitatea ca data de 9 iulie să fie amânată până la 1 august, aşa cum a sugerat Donald Trump.
Sursa: libertatea.ro
Atac armat lângă Paris, unde un bărbat a tras în rafală din mașină. O persoană a murit, iar alte patru, printre care și o fetiță de 12 ani, au fost rănite
Un atac armat a avut loc vineri dimineața, 23 octombrie, în Trappes, o suburbie a Parisului, unde un individ a deschis focul la întâmplare dintr-o mașină aflată în mișcare. Incidentul, descris de autorități ca fiind unul dintre cele mai grave din ultima perioadă, s-a soldat cu un mort și patru răniți, printre care și o fetiță de 12 ani. Atacatorul, care folosea o armă automată, a fost reținut de forțele de ordine la scurt timp după comiterea faptelor, relatează publicația franceză „Le Figaro".
Kremlinul anunţă negocieri directe cu Ucraina, mediate de SUA, la începutul lui noiembrie, la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite
Negocieri directe între Rusia şi Ucraina, mediate de către Statele Unite, sunt ”prevăzute” în noiembrie la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite (EAU), anunţă vineri un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează AFP.
Primul vapor cu motorină rusească a plecat de la Primorsk spre Statele Unite, după ce Trump le-a dat voie rușilor să vândă combustibil. Sunt 40.000 de tone și în două săptămâni ajung în America
Primul vapor cu motorină rusească a plecat spre Statele Unite. Transportul a fost organizat după ce Donald Trump le-a dat voie rușilor să vândă combustibil în SUA. În două săptămâni, petrolierul încărcat cu 40.000 de tone de motorină ar urma să ajungă în America.