Condamnat la 7 ani de închisoare pentru schema „rudă implicată în accident”
Un tânăr de 22 de ani a fost recunoscut vinovat de comiterea a 7 episoade de escrocherie prin utilizarea schemei „rudă implicată în accident”.
Prin sentința recentă, instanța i-a aplicat inculpatului pedepse pentru fiecare episod, iar prin cumularea acestora, împreună cu pedepsele anterioare neexecutate, a fost stabilită o pedeapsă definitivă de 7 ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis, precum și cu privarea de dreptul de a ocupa funcții și de a desfășura activități legate de gestionarea bunurilor materiale pe o perioadă de 3 ani.
Potrivit materialelor cauzei, faptele au fost comise în perioada 7 - 10 iunie 2023. În acest interval, inculpatul, împreună cu alte persoane în curs de identificare, a folosit aceeași metodă infracțională pentru a obține bani. Victimele erau contactate telefonic și informate că rude apropiate ar fi fost implicate în accidente rutiere și că era necesară transferarea urgentă a banilor pentru cheltuieli medicale sau pentru a evita consecințe legale. La scurt timp după apel, la domiciliul victimelor se prezentau persoane care ridicau sumele solicitate, în numerar, fie în moneda națională, fie în valută străină.
Prin aceste acțiuni, inculpatul a cauzat victimelor prejudicii de peste 950.000 lei.
Inculpatul nu este la prima abatere de la lege, fiind anterior condamnat pentru infracțiuni similare.
Până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Grefierii din Republica Moldova au asociație profesională. Cine poate deveni membru
Grefierii din Republica Moldova au acum o organizație profesională care își propune să le ofere un cadru comun pentru colaborare, schimb de experiență și dialog cu instituțiile din sectorul justiției. Asociația Grefierilor din Republica Moldova și-a anunțat lansarea oficială.
Cazul Maria Cuzmenco: condamnată în România și vizată în dosare de escrocherie în Moldova, dar rămasă în libertate
O persoană condamnată în România la 5 ani și 6 luni de închisoare, a cărei sentință a fost recunoscută în Republica Moldova, și care apare în mai multe dosare penale din țara noastră, se află la libertate fără frica de a fi găsită și arestată. Vorbim despre inculpata Maria Cuzmenco, care scapă basma curată de fiecare dată când ajunge pe mâna justiției moldovenești.
Vitalie Budeci nu a trecut reevaluarea externă. Judecătorul va fi eliberat din funcție
Vitalie Budeci, judecător candidat la Curtea de Apel Centru, nu a trecut reevaluarea externă și urmează să fie eliberat din funcție, a constatat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în ședința din 22 septembrie 2026.