(VIDEO) Un depozit de petrol rusesc în flăcări după un atac cu drone al Kievului
Un atac cu dronă ucraineană a provocat un incendiu şi o scurgere la un depozit de petrol din regiunea Smolensk din vestul Rusiei, potrivit guvernatorului local, citat de Le Figaro.
„Astăzi (marţi), sistemele de apărare aeriană ale Ministerului rus al Apărării au respins un atac ucrainean cu drone în districtul Yarţevo”, la aproximativ 300 km de frontieră, a scris Vasili Anokhin pe reţeaua socială Telegram.
„Potrivit informaţiilor preliminare, epava uneia dintre drone a căzut în incinta unui depozit de petrol, provocând o scurgere de combustibil şi un incendiu”, a adăugat guvernatorul.
Serviciile de urgenţă evaluează situaţia, a adăugat guvernatorul, fără a menţiona eventuale victime. În total, 68 de drone ucrainene au fost distruse în cursul nopţii de apărarea aeriană rusă, inclusiv 10 în regiunea Smolensk, care se învecinează cu Belarus, potrivit raportului zilnic al Ministerului rus al Apărării.
Ca răspuns la bombardamentele ruseşti din Ucraina, Kievul efectuează în mod regulat atacuri cu drone în Rusia, în special asupra siturilor militare şi energetice.
La jumătatea lunii decembrie, Ucraina a afirmat că a bombardat un sit petrolier din regiunea Oriol din vestul Rusiei, provocând un incendiu. Autorităţile locale au confirmat un „atac masiv” al dronelor.
sursa: news.ro
Argentina va elibera „pașapoarte de aur” în schimbul a 500 de mii de dolari
Argentina intenționează să lanseze în cursul acestui an un program care le-ar permite cetățenilor străini să obțină cetățenia în schimbul unor investiții semnificative în economia țării. Inițiativa face parte din strategia economică a președintelui Javier Milei de a atrage capital străin într-un moment în care statul sud-american continuă să se confrunte cu dificultăți financiare, relatează Financial Times.
Noua regulă UE din iulie 2026: Toate mașinile noi vor fi echipate cu un sistem anti-alcool
Uniunea Europeană introduce noi standarde de siguranță rutieră pentru autoturismele vândute pe piața comunitară, în cadrul unui pachet de măsuri care vizează reducerea accidentelor și a deceselor în trafic.
Polonia a expulzat 11 persoane acuzate că recrutau refugiați ucraineni într-o operațiune susținută de Rusia
Autoritățile poloneze au expulzat 11 persoane suspectate că au participat la o campanie susținută de Rusia pentru influențarea refugiaților ucraineni.