Averea fostului director al Spitalului Clinic Bălți, acuzat de corupere pasivă, a ajuns sub lupa ANI
Averea fostului director al Spitalului Clinic Bălți, Gheorghe Brînza, acuzat de corupere pasivă, va fi verificată de Autoritatea Națională de Integritate (ANI), care a dispus inițierea controlului averii și a intereselor personale în privința acestuia, transmite Ziarul de Gardă, citat de Realitatea.MD.
Potrivit unui proces-verbal al ANI, luni, 23 februarie 2026, a fost înregistrată o sesizare din oficiu privind verificarea respectării regimului juridic al declarării averii și intereselor personale de către Gheorghe Brînza.
În urma comparării datelor din declarațiile de avere și interese personale cu informațiile obținute și cu aspectele constatate în etapa verificării prealabile, inspectoarea de integritate a concluzionat că este necesară inițierea procedurii de control al averii și intereselor personale în privința lui Brînza, „conturându-se prezența aparenței unei încălcări a regimului juridic al declarării averii și intereselor personale”.
„Potrivit sesizării: „Reieșind din informațiile publice distribuite pe portalul de știri https://point.md/ cât și din DAIP disponibile prin intermediul portalului public al declarațiilor de avere și interese personale depuse pentru perioada 2020-2025 de dl Brînza Gheorghe, ex-director al IMSP Spitalul Clinic Bălti, se denotă existența mai multor modificări patrimoniale în perioada de referință, manifestate prin dobândirea în proprietate/posesie a mai multor bunuri mobile și imobile – apartamente, case de locuit, spații comerciale etc., inclusiv cu suportarea cheltuielilor pentru reparații capitale ale acestora.
În detaliu, subiectul declarării indică: în 2021 dobândirea în proprietate a unui apartament de 28,7 m.p., la valoarea bunului fiind indicat 6000.00 EUR iar valoarea de piață 36000.00 EUR, cu mențiunea „bunul a fost reparat capital” și unui automobil Renault Fluence ZE 2011, la valoarea de 70000.00 MDL și valoarea de piață – 140000.00 MDL, cu mențiunea – „a fost restaurat”; în 2023 – apartament de 52 m.p, valoarea bunului – 600000.00 MDL, valoarea de piață – 1000000.00 MDL, cu mențiunea „reparație capitală după achiziție”; în 2024 – casă de locuit de 178,6 m.p., la valoarea de 20000.00 EUR, în baza unui contract de schimb și în posesie un autoturism – Tesla Y, la valoarea de 428588.00 MDL; în 2025 – casă de locuit de 150,4 m.p., în baza contractului de vânzareumpărare, la valoarea declarată de 5000 EUR.
Urmare a analizei informațiilor identificate planează bănuială rezonabilă privind existența diferenței substanțiale între averea dobândită și veniturile subiectului vizat împreună cu membrii familiei, subliniind că verificarea corespunderii veniturilor obținute în raport cu modificările patrimoniale suportate, cât și existența și justificarea capacității financiare a subiectului declarării împreună cu membrii familiei, eventual, a altor persoane, vizând modificările patrimoniale identificate poate fi efectuată și stabilită doar în cadrul unui control al averii și intereselor personale. Ținând cont de cele expuse, în baza art. 28 alin. (1) și (2), art. 30 alin. (1) din Legea nr. 132/2016 cu privire la Autoritatea Națională de Integritate solicit să dispuneți în vederea înregistrării și repartizării aleatorii a prezentei sesizări în scopul verificării prealabile potrivit procedurii legale stabilite”, se arată în comunicatul emis de instituție.
Amintim că pe 29 august 2025, ofițerii CNA și procurorii anticorupție au efectuat percheziții la Spitalul Clinic Bălți, vizând mai multe birouri ale instituției. Directorul de atunci, Gheorghe Brînza, a fost reținut pentru 72 de ore, fiind suspectat că ar fi favorizat anumite companii la achizițiile publice și ar fi pretins beneficii necuvenite în exercitarea funcției. Gheorghe Brînza fost numit director interimar al Spitalului Clinic Bălți în septembrie 2022 fără concurs și printr-un ordin semnat de fosta ministră a Sănătății Ala Nemerenco.
Ulterior, pe 18 februarie 2026, Brînza a fost trimis în judecată.
(INVESTIGAȚIE) Î.M „Aprovizionare” din Bălți , în pragul falimentului: salarii restante de luni de zile, clădire fără lumină și multe acuzații
Timp de aproape trei decenii, întreprinderea municipală „Aprovizionare” a preparat zilnic mii de porții de mâncare pentru elevii din instituțiile de învățământ din municipiul Bălți. Astăzi, întreprinderea nu mai gătește nimic. Din cei peste o sută de angajați au rămas doar câțiva. Salariile sunt restante de luni de zile, clădirea administrativă a rămas fără energie electrică, iar întreprinderea se află în prag de faliment. Cum s-a ajuns aici? Mai multe detalii în ancheta ce urmează.
Afaceri dubioase? Șeful Moldsilva, asociat într-o firmă care a câștigat un contract public de 1,7 milioane de lei
Directorul Agenției „Moldsilva”, Nicolae Munteanu, deține 50% din compania Serv MC Com SRL, condusă de Dina Cătănoi, firmă care a câștigat, în octombrie 2024, un contract public în valoare de 1,7 milioane de lei pentru înființarea plantațiilor forestiere în orașul Căușeni.
Viața de lux a lui Gaibu! Peste 300 de mii pe călătorii, în timp ce Moldova e sufocată de escrocherii
În timp ce escrocii telefonici fac sute de victime, iar Moldova era inundată de milioane de apeluri suspecte, șeful ARCOM, instituția responsabilă de reglementarea comunicațiilor electronice, a bifat deplasare după deplasare în Europa. Documentele consultate de BANI.MD arată că numai cheltuielile achitate din bugetul instituției pentru aceste călătorii au depășit 330 mii de lei într-un an și jumătate.