(VIDEO) Restaurant cuprins de flăcări în inima Chișinăului

Incendiu în centrul Chișinăului. Potrivit informațiilor preliminare, focul a cuprins acoperișul unui restaurant de pe strada Columna.

publicat de Vadim Ungureanu
joi, 13 martie 2025, 12:07   1026
foc

La fața locului pentru localizarea și lichidarea incendiului sunt antrenate 8 autospeciale, inclusiv o autoscară, și un efectiv de 45 de angajați din cadrul IGSU.

Oamenii care se aflau în cafenelele de alături, la fel, se află în siguranță Perimetrul a fost securizat de polițiști și pompieri, iar la fața locului se află și echipaje medicale.

„La acest moment, sunt create cinci sectoare de luptă, pentru localizarea și lichidarea arderii. La moment nu există pericol pentru siguranța și securitatea oamenilor”, a explicat Liliana Pușcașu.


Cetățenii Republicii Moldova care au muncit în Confederația Elvețiană vor beneficia de pensii

Cetățenii Republicii Moldova care au muncit în Confederația Elvețiană vor putea beneficia de pensie din acest stat la atingerea vârstei de pensionare. Totodată, pe perioada de activitate, persoanele vor fi asigurate cu un venit sub formă de prestații sociale. Guvernul a aprobat proiectul pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Confederația Elvețiană în domeniul securității sociale.