NEWS ALERT

Fosta șefă a organizației „Șor” din Șoldănești, condamnată pentru finanțare ilegală

Președinta organizației teritoriale Șoldănești a partidului „Șor”, declarat neconstituțional, a fost condamnată pentru acceptarea finanțării ilegale a formațiunii din partea unui grup criminal organizat. Instanța a dispus și confiscarea a peste 3,8 milioane de lei, sumă considerată provenită din activități ilicite, transmite IPN.

publicat de Veronica Ciortan
joi, 12 februarie 2026, 17:48
Fosta șefă a organizației „Șor” din Șoldănești, condamnată pentru finanțare ilegală

Potrivit Judecătoriei Chișinău, fondurile erau folosite pentru promovarea intereselor politice și pentru obținerea puterii prin mijloace ilegale. Magistrații au stabilit că inculpata știa proveniența banilor, atribuiți grupului condus de fostul lider al partidului, Ilan Șor. Aceasta a organizat mobilizarea și transportarea participanților la proteste, a colectat date pentru donații fictive și a gestionat sumele destinate remunerării protestatarilor.

Instanța a constatat că, în septembrie-octombrie 2022, au fost plătite sume considerabile pentru participarea zilnică la protestele din Chișinău. În aproximativ o lună, plățile au depășit 31 de mii de dolari.

Șefa organizației teritoriale a fost condamnată la patru ani de închisoare în penitenciar de tip semiînchis pentru femei. Executarea pedepsei a fost suspendată condiționat, cu un termen de probațiune de trei ani. Inculpata a declarat în instanță că este nevinovată.

Hotărârea prevede și interdicția de a ocupa funcții sau de a gestiona activități financiare în cadrul partidelor timp de cinci ani. Totodată, a fost dispusă confiscarea specială a contravalorii sumelor rezultate din infracțiune și menținerea sechestrului asupra mai multor bunuri.

Cazul Maria Cuzmenco: condamnată în România și vizată în dosare de escrocherie în Moldova, dar rămasă în libertate

O persoană condamnată în România la 5 ani și 6 luni de închisoare, a cărei sentință a fost recunoscută în Republica Moldova, și care apare în mai multe dosare penale din țara noastră, se află la libertate fără frica de a fi găsită și arestată. Vorbim despre inculpata Maria Cuzmenco, care scapă basma curată de fiecare dată când ajunge pe mâna justiției moldovenești.