Agenții imobiliari ar putea fi obligați să obțină certificare. Li se vor evalua competențele o dată la 4 ani
Agenții imobiliari ar putea fi obligați să obțină certificare. Aceștia vor trebui să aibă cel puțin 30 de credite academice și să își confirme competențele o dată la 4 ani, obținând încă 10 credite academice.
Un credit academic este echivalent cu 30 de ore academice. Reglementările stabilesc că după ce finalizează cursurile de formare profesională, agenții imobiliari vor depune la Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru o cerere în formă scrisă pentru a obține certificarea, însoțită de copiile actelor de identitate, studii și declarația pe proprie răspundere, scrie Realitatea.MD.
După analizarea dosarului, în caz că oferă certificarea, agentul imobiliar va fi introdus într-un sistem informațional electronic. Noile reglementări vor stipula și conflictele de interese ale specialiștilor, inclusiv să aibă interese patrimoniale asupra bunului pentru care intermediază tranzacțiile.
Proiectul a fost înregistrat în Parlament de către un grup de deputați ai Partidului „Acțiune și Solidaritate”. Potrivit notei informative a inițiativei, noile rigori vor contribui la „creșterea transparenței și profesionalismului, prin instituirea unui sistem clar de certificare și certificare a agenților imobiliari, sectorul privat va beneficia de o creștere a standardelor profesionale, reducând riscul de practici abuzive”.
Poliția de Frontieră a instruit 22 de specialiști în analiza datelor despre pasageri și evaluarea riscurilor
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a organizat, în perioada 7–10 septembrie 2026, un curs interinstituțional destinat consolidării capacităților de analiză a informațiilor despre pasageri și îmbunătățirii cooperării dintre autoritățile naționale.
Gazul cumpărat pentru Moldova s-a scumpit cu peste 15% într-o singură lună
Gazele naturale livrate Republicii Moldova de Energocom s-au scumpit considerabil în luna august, comparativ cu iulie. Potrivit datelor companiei, prețul mediu de achiziție a ajuns la 57,80 euro/MWh, față de 50,12 euro/MWh în luna precedentă.
Militarii moldoveni participă la exercițiul „Strong Griffin 2026” din Lituania
Un grup de militari ai Armatei Naționale participă, în perioada 3–14 septembrie, la exercițiul multinațional „Strong Griffin 2026”, desfășurat în Republica Lituania.