BREAKING NEWS

O mașină a anunțat singură la 112 că a avut un accident în România. Șoferul a murit la scurt timp

Accident mortal în județul Bistrița-Năsăud, România, anunțat prin sistemul inteligent de apelare automată. Doi soți se aflau într-o mașină care, la un moment dat, s-a izbit de un cap de pod.

publicat de Vadim Ungureanu
sâmbătă, 11 ianuarie 2025, 08:42
https://newsweek.ro/actualitate/o-masina-a-anuntat-singura-la-112-ca-a-avut-un-accident-soferul-a-murit-la-scurt-timp

Accident mortal în județul Bistrița-Năsăud, anunțat prin sistemul inteligent de apelare automată. Doi soți se aflau într-o mașină care, la un moment dat, s-a izbit de un cap de pod.  

Bărbatul de la volan a murit, iar femeia este la spital, cu răni grave. A contat enorm faptul că serviciile de urgență au fost apelate automat și a fost trimisă localizarea.

Accidentul a avut loc vineri dimineață, puțin după ora 7, în localitatea Bistrița Bârgăului. Cei doi soți se îndreptau spre Oradea pentru a petrece câteva zile de relaxare la Băile Felix.

La nici un kilometru de casă, mașina la volanul căreia se afla bărbatul în vârstă de 67 de ani a intrat violent într-un cap de pod. Imediat, sistemul inteligent de apelare de la bordul mașinii, așa-numitul e-call, a generat un apel către Serviciul de Urgență 112.

A fost trimisă automat și locația, așa că salvatorii au ajuns în cel mai scurt timp.

Din păcate, bărbatul a murit, în ciuda manevrelor de resuscitare. Soția lui, în vârstă de 65 de ani, a fost găsită pe șosea cu răni grave, însă conștientă. A fost transportată de urgență la spital.

În privința cauzei accidentului, anchetatorii iau în calcul și ipoteza potrivit căreia șoferului i s-ar fi făcut rău la volan.

sursa: newsweek.ro

Argentina va elibera „pașapoarte de aur” în schimbul a 500 de mii de dolari

Argentina intenționează să lanseze în cursul acestui an un program care le-ar permite cetățenilor străini să obțină cetățenia în schimbul unor investiții semnificative în economia țării. Inițiativa face parte din strategia economică a președintelui Javier Milei de a atrage capital străin într-un moment în care statul sud-american continuă să se confrunte cu dificultăți financiare, relatează Financial Times.