Ex-directorul adjunct al SIS, acuzat de spionaj pentru KGB, va fi judecat în februarie
Magistrații din România vor prelua, începând cu luna februarie, dosarul în care fostul director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, Alexandru Balan, este acuzat de trădare de patrie. Acesta a fost arestat în urmă cu patru luni, fiind suspectat că ar fi divulgat secrete de stat legate de România unor ofițeri KGB din Belarus.
Procurorul-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din România, Alina Albu, a declarat pentru IPN că, procesul penal este în faza de urmărire penală, iar în februarie urmează să fie eliberat rechizitoriul. Dat fiind faptul că Balan are cetățenie dublă, moldovenească și română, el e cercetat în calitate de cetățean român, a precizat Albu.
Alexandru Bălan rămâne în arest preventiv, până ajunge dosarul în instanță. Măsura a fost prelungită cu o lună, din 8 ianuarie, de către Înalta Curte de Casație și Justiție de la București, potrivit sursei citate.
Între 2024 și 2025, Bălan a participat la două întâlniri în Budapesta cu ofițeri de informații din cadrul KGB, fiind suspectat că a transmis informații secrete și a primit instrucțiuni sau plăți pentru serviciile prestate. Acțiunile sale ar fi putut pune în pericol securitatea națională a României.
Bălan a fost ridicat de procurori pe 8 septembrie 2025 la Timișoara și pus sub acuzare pentru săvârșirea infracțiunii de trădare în formă continuată. Acesta se află în arest din 10 septembrie 2025, măsura fiind prelungită deja de mai multe ori de instanțele din București.
Cazul Maria Cuzmenco: condamnată în România și vizată în dosare de escrocherie în Moldova, dar rămasă în libertate
O persoană condamnată în România la 5 ani și 6 luni de închisoare, a cărei sentință a fost recunoscută în Republica Moldova, și care apare în mai multe dosare penale din țara noastră, se află la libertate fără frica de a fi găsită și arestată. Vorbim despre inculpata Maria Cuzmenco, care scapă basma curată de fiecare dată când ajunge pe mâna justiției moldovenești.
Vitalie Budeci nu a trecut reevaluarea externă. Judecătorul va fi eliberat din funcție
Vitalie Budeci, judecător candidat la Curtea de Apel Centru, nu a trecut reevaluarea externă și urmează să fie eliberat din funcție, a constatat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în ședința din 22 septembrie 2026.
Cine sunt judecătoarele care au câștigat concursurile pentru funcțiile vacante de la Curțile de Apel Centru și Nord
Cinci judecătoare au fost desemnate câștigătoare ale concursurilor pentru ocuparea unor funcții vacante la Curțile de Apel Centru și Nord. Deciziile au fost luate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în ședința din 22 septembrie.