Trei străini, aflați în baza unor vize de studii în Moldova, reținuți: Au încercat să traverseze frontiera

Trei cetățeni străini au fost reținuți de polițiștii de frontieră, după ce au încercat să traverseze ilegal frontiera de stat a Republicii Moldova. Incidentul a avut loc în noaptea de 1 februarie 2026, în extravilanul localității Valea Rusului, raionul Fălești.

publicat de Veronica Ciortan
vineri, 20 februarie 2026, 20:27
Trei străini, aflați în baza unor vize de studii în Moldova, reținuți: Au încercat să traverseze frontiera

Persoanele au fost observate când se deplasau în direcția liniei de frontieră, având asupra lor valize și rucsacuri, transmite Realitatea.MD.

„În urma reținerii și audierilor, s-a stabilit că este vorba despre cetățeni ai Indiei, cu vârste cuprinse între 21 și 24 de ani. Aceștia au declarat că intenționau să traverseze ilegal frontiera moldo-română, prin eludarea controlului de frontieră. Pentru asemenea servicii străinii au achitat plata în avans a câte 2.700 de euro fiecare. Totodată, s-a constatat că cei trei străini se aflau legal pe teritoriul Republicii Moldova, în baza unor vize de studii”, transmite Poliția de Frontieră.

Autoritățile continuă investigațiile în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cazului, identificării eventualelor persoane implicate și atragerii acestora la răspundere penală, conform legislației în vigoare.


 

Cazul Maria Cuzmenco: condamnată în România și vizată în dosare de escrocherie în Moldova, dar rămasă în libertate

O persoană condamnată în România la 5 ani și 6 luni de închisoare, a cărei sentință a fost recunoscută în Republica Moldova, și care apare în mai multe dosare penale din țara noastră, se află la libertate fără frica de a fi găsită și arestată. Vorbim despre inculpata Maria Cuzmenco, care scapă basma curată de fiecare dată când ajunge pe mâna justiției moldovenești.