Votat în prima lectură: Va fi facilitat procesul de accedere în profesia de expert judiciar
Un proiect de lege care prevede facilitarea procesului de accedere în profesia de expert judiciar a fost aprobat în prima lectură de Parlament. Inițiativa legislativă a fost elaborată de Ministerul Justiției și are drept scop creșterea numărului de experți judiciari și, implicit, reducerea termenelor de efectuare a expertizelor judiciare.
Modificările legislative sunt necesare în contextul în care, în ultimii ani, sistemul judiciar din Republica Moldova se confruntă cu întârzieri în soluționarea cauzelor penale generate inclusiv de durata îndelungată a efectuării expertizelor judiciare și de numărul redus de experți calificați.
Respectiv, autorii propun descentralizarea modului de formare a comisiilor de calificare a experților judiciari. Astfel, în fiecare instituție publică de expertiză judiciară vor fi create comisii de calificare a experților judiciari. Potrivit autorilor, acest lucru va reduce din formalitățile nejustificate și procedurile birocratice. În rezultat, fiecare candidat va putea selecta una dintre instituțiile publice de expertiză judiciară și va fi admis după depunerea actelor necesare și achitarea unei taxe obligatorii de 1 000 de lei.
Prevederile propuse vizează și componența Comisiei de calificare din fiecare instituție publică de expertiză judiciară, care va include și un reprezentant al Ministerului Justiției. Tot Ministerul Justiției va aproba și lista domeniilor de formare profesională, pentru a asigura transparența procesului de accedere în profesia de expert judiciar.
Suplimentar, proiectul de modificare a Legii cu privire la expertiza judiciară și statutul expertului judiciar conține prevederi care se referă la optimizarea termenilor de efectuare a expertizei judiciare, cerințele privind valabilitatea rapoartelor de expertiză, procesul de întocmire și arhivare a rapoartelor etc.
Proiectul de lege va fi propus Parlamentului spre examinare în a doua lectură. După adoptare, modificările legislative vor intra în vigoare la o lună de la publicarea în Monitorul Oficial.
(VIDEO) Un procuror sancționat după un conflict în curtea blocului nu și-a găsit dreptatea la CSP: Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția
Un procuror sancționat disciplinar după un conflict în curtea blocului își caută dreptatea. Este vorba despre Valeriu Cîrlan, care a cerut CSP să anuleze decizia de sancționare. „Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția”, a declarat acuzatorul de stat, în ședința Consiliului, din 24 septembrie. Argumentele sale și ale avocatei care îl reprezintă nu au convins, însă, plenul.
Fosta soție a șefului comunicării PCCOCS a solicitat ordin de protecție, Emil Gaitur - fără brățară electronică
Fosta soție a șefului serviciului de presă al PCCOCS, Emil Gaitur, a solicitat un ordin de protecție. Instanța a dispus monitorizarea electronică, dar aceasta nu ar fi fost aplicată.
Parlamentul a votat legea anti-SLAPP. Amenzi de până la 250.000 de lei pentru acțiuni judiciare abuzive
Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și reprezentanții organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de protecție suplimentară împotriva acțiunilor judiciare intentate cu scop de intimidare sau cenzurare.