Moartea a găsit-o pe o femeie la ceremonia funerară a unei rude, la Hîncești

O femeie a murit subit, în timp ce își petrecea pe ultimul drum o rudă. Cazul a avut loc în după-amiaza zilei de ieri, în jurul orei 15:45, în localitatea Negrea, din raionul Hîncești, susțin sursele PulsMedia.MD din teritoriu.

publicat de Vadim Ungureanu
vineri, 27 iunie 2025, 13:29
Sicriu

Victima s-a dovedit a fi o femeie în vârstă de 39 de ani. Aceasta se afla la o înmormântare când din senin i s-ar fi făcut rău și și-a pierdut conuștința.

 La fața locului a fost solicitată intervenția unei ambulanțe, însă din nefericire medicii au putut doar să constate decesul.

Cadavrul femeiei a fost transportat la Centrul de Medicină Legală pentru a fi supus expertizelor de laborator, în urma cărora va fi stabilită cu exactitate cauza decesului.

(VIDEO) Escrocherie imobiliară de 25 de milioane de lei în sectorul Botanica

O presupusă schemă de escrocherie și spălare de bani în domeniul construcțiilor, care ar fi provocat un prejudiciu de peste 25 de milioane de lei, a fost deconspirată de oamenii legii la Chișinău. Șase persoane au fost reținute, iar în urma perchezițiilor au fost ridicate documente contabile, telefoane mobile, obiecte de lux și un automobil evaluat la 3,7 milioane de lei.