„Am crezut că sunt victima traficanților de organe”. Un bărbat a agresat medicii, a dat foc rezervei și a fugit din spital, după ce s-a trezit din beție, în Slovacia
Un austriac de 70 de ani a provocat un incendiu în spitalul din Trnava, vestul Slovaciei, și a atacat personalul medical. El ajunsese în unitatea medicală aproape de comă alcoolică, după ce își sărbătorise ziua de naștere, iar când s-a trezit a crezut că e vicima traficanților de organe, relatează Noviny.
Pensionarul s-a prezentat, luni, 5 februarie, în faţa judecătorului Judecătoriei din Trnava. Poliția l-a adus în clădire direct din celula de poliție în care se afla de la arestare.
Seniorul a primit pedeapsă cu suspendare și trebuie să plătească pentru prejudiciul pe care l-a provocat în camera de urgență. „Voi plăti numaidecât prejudiciul pe care l-am produs, în jur de 3.000 de euro”, a spus el în fața instanței.
Bărbatul a explicat că și-a sărbătorit ziua de naștere, pe 2 februarie, cu prietenii săi într-un restaurant din oraș, dar „a exagerat cu rachiul”.
În drum spre casă, în jurul orei 2.00, s-a împiedicat și a căzut. S-a trezit doar la spital, unde l-au adus paramedicii, și a intrat în panică.
„M-am speriat, mi se părea că sunt într-un film, în care se iau organe de la oameni, ficat, rinichi sau așa ceva. Am crezut că sunt victima traficanților. De aceea, am împins o asistentă, apoi am încercat să evadez și am făcut pagube spitalului”, susține acesta.
La „evadarea” din spital, omul a dat foc unor paturi portabile cu o brichetă. Incendiul a fost stins de asistente. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Ulterior, austriacul a fost reținut de poliție. Poliția l-a găsit într-o altă parte a spitalului. A continuat să atace și oamenii legii. În cele din urmă, a fost încătușat.
sursa: libertatea.ro
Franţa: O adolescentă de 17 ani a decedat, după ce a căzut dintr-un camion în timp ce sărbătorea victoria francezilor împotriva Marocului la CM
O adolescentă de 17 ani a decedat în noaptea de joi spre vineri, la Aulnoye-Aymeries (nord), după ce a căzut dintr-un camion în timp ce sărbătorea victoria echipei Franţei împotriva Marocului, în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, potrivit declaraţiilor pompierilor şi ale unei surse apropiate cazului, citate de AFP.
Cel puţin 15 morţi în Filipine, evacuări şi şcoli închise în Taiwan odată cu apropierea taifunului Bavi
Cel puţin 15 persoane au murit în urma unei alunecări de teren în Filipine, iar peste 1.000 de persoane au fost evacuate în Taiwan, unde numeroase şcoli şi birouri au fost închise înainte ca cel mai important taifun din ultimele zeci de ani să lovească regiunea, relatează AFP.
Meta este obligată de UE să modifice interfețele Instagram și Facebook și riscă o amendă uriașă dacă nu se conformează
Comisia Europeană a ordonat vineri companiei Meta să modifice interfețele platformelor sale Facebook și Instagram din cauza faptului că generează prea ușor dependență, relatează AFP.