A ajuns după gratii din cauza unei „glume”. Tânăr condamnat pentru că a incendiat un boschetar în Chișinău
Un bărbat de 29 de ani a fost condamnat la 8 ani de închisoare într-un penitenciar de tip semiînchis pentru vătămare intenționată gravă, după ce a incendiat un bărbat fără adăpost în municipiul Chișinău. În fața instanței, inculpatul și-a recunoscut fapta, a exprimat regret și a solicitat examinarea cauzei în procedură simplificată.
Potrivit procurorilor, incidentul a avut loc în seara zilei de 10 iulie 2025. După ce au consumat alcool într-o casă părăsită, între agresor și victimă s-a iscat un conflict spontan, care a degenerat în violență.
În timpul altercației, inculpatul a stropit victima cu benzină și i-a dat foc aruncând o țigară aprinsă, gest pe care l-a prezentat ulterior ca o „glumă”.
Bărbatul atacat a reușit să-și scoată haina cuprinsă de flăcări, evitând astfel un deznodământ și mai grav. Cu toate acestea, el a suferit arsuri grave de gradele I-III pe aproximativ 40% din suprafața corpului, inclusiv la nivelul feței, gâtului, toracelui, abdomenului, spatelui și brațelor, precum și arsuri ale căilor respiratorii.
Procurorii precizează că agresorul nu este la prima abatere, fiind anterior condamnat pentru escrocherie și circulația ilegală a drogurilor.
Grefierii din Republica Moldova au asociație profesională. Cine poate deveni membru
Grefierii din Republica Moldova au acum o organizație profesională care își propune să le ofere un cadru comun pentru colaborare, schimb de experiență și dialog cu instituțiile din sectorul justiției. Asociația Grefierilor din Republica Moldova și-a anunțat lansarea oficială.
Cazul Maria Cuzmenco: condamnată în România și vizată în dosare de escrocherie în Moldova, dar rămasă în libertate
O persoană condamnată în România la 5 ani și 6 luni de închisoare, a cărei sentință a fost recunoscută în Republica Moldova, și care apare în mai multe dosare penale din țara noastră, se află la libertate fără frica de a fi găsită și arestată. Vorbim despre inculpata Maria Cuzmenco, care scapă basma curată de fiecare dată când ajunge pe mâna justiției moldovenești.
Vitalie Budeci nu a trecut reevaluarea externă. Judecătorul va fi eliberat din funcție
Vitalie Budeci, judecător candidat la Curtea de Apel Centru, nu a trecut reevaluarea externă și urmează să fie eliberat din funcție, a constatat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în ședința din 22 septembrie 2026.