Turcia începe peste două zile să scoată gaze din Marea Neagră, lângă zăcământul Neptun Deep

Turcia anunță că începe să scoată gaze din Marea Neagră dintr-un perimetru descoperit în urmă cu doar trei ani. O parte ar urma să fie vândut în Europa, iar specialiștii spun că nu este exclus să ajungă și în România. Ironia este că perimetrul respectiv se află lângă perimetrul românesc Neptun Deep, pe care România se chinuie de peste 15 ani să-l exploateze.

publicat de Anatol Chirilov
marți, 18 aprilie 2023, 12:07
Gaze Turcia

Vorbim de zăcământul pe care compania de stat turcească, Turkish Petroleum l-a descoperit în urmă cu 3 ani de zile în Marea Neagră. 

Joi, Guvernul turc a anunțat deja că începe să scoată gaze din el.  Sakarya, că așa au denumit turcii zăcământul, are o rezervă uriașă de 710 miliarde de metri cubi de gaze, care valorează estimat în jur de 500 de miliarde de dolari. 35 de ani spun turcii că vor asigura consumul casnic în țara lor, plus că vor exporta cantități uriașe. 

În primă fază, producția companiei turcești de gaze va fi de aproximativ 10 milioane de metri cubi pe zi, dar în 2-3 ani va urca la 40 de milioane de metri cubi pe zi. 

Comparativ, producția totală a României este de circa 22-25 de milioane de metri cubi pe zi. Dacă tot suntem la capitolul comparație, nu putem să nu scoatem în evidență faptul că turcii au reușit în 3 ani de la descoperirea zăcământului, deja să-l exploateze, în timp ce România, cu zăcământul Neptun Deep, apropiat ca perimetru de cel turcesc, nu a reușit exploatarea nici după mai bine de 15 de ani. Iar perspectiva de timp este 2027, pentru noi. Ironic, specialiștii spun că nu este exclus ca iarna următoare să importăm gaze din Marea Neagră, de la turci în cazul în care rețeaua va permite.” a menționat digi24.ro

Meta este acuzată că a folosit inteligenţa artificială pentru a identifica angajaţii aflaţi în concediu de maternitate, concediu medical sau care beneficiau de adaptări pentru dizabilităţi, în vederea concedierii

Zeci de angajaţi ai Meta - compania-mamă a Facebook, Instagram şi WhatsApp - au dat în judecată compania, acuzând-o că a folosit instrumente bazate pe inteligenţă artificială pentru a identifica salariaţii care urmau să fie concediaţi în cadrul disponibilizărilor colective. Reclamanţii susţin că sistemele AI i-au vizat după ce au solicitat concediu protejat prin lege, concediu de maternitate sau adaptări ale locului de muncă din motive de dizabilitate.