(VIDEO) Șofer de TIR moldovean, arestat și lăsat fără camion, în Franța. Transporta 6 tone de tutun și toate elementele care intră într-o linie de producție de țigări contrafăcute
Luni, 8 ianuarie 2023, vameșii din Bourg-en-Bresse au confiscat un camion care transporta șase tone de tutun și toate echipamentele necesare înființării unei adevărate fabrici clandestine de țigări. Un sechestru istoric, scrie site-ul de francez de știri News-24.
Ministrul Economiei și Finanțelor, Bruno Le Maire, a ținut să „felicite”, marțea trecută, vameșii din Bourg-en-Bresse „pentru această captură excepțională”.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de la Bercy, „este prima dată când toate elementele care intră într-o linie de producție de țigări contrafăcute au fost interceptate în timpul circulației pe teritoriul francez, de la tutun brut până la diferiții precursori folosiți la fabricarea țigărilor și anumite părți care alcătuiesc mașina în sine de fabricat”.
Această acțiune fără precedent îndeplinește și obiectivele planului guvernului francez pentru tutun 2023-2025, care vizează stoparea traficului de țigări.
De ani de zile, țigările fac obiectul unui trafic care a crescut în același ritm cu creșterea prețului pachetelor.
O inflație dorită de guvernanți în scopul sănătății publice, spune comunicatul guvernamental.
Luni, 8 ianuarie, de dimineață, în așa-numita zonă de odihnă Bresse, situată pe A39, lângă Dommartin-lès-Cuiseaux (Saône-et-Loire), vameșii francezi au decis să verifice vehiculele la întâmplare.
„Câțiva șoferi de camion erau în pauză și își parcaseră camioanele. A fost un control din inițiativa agenților, fără nici cea mai mică bănuială sau informație prealabilă”, a explicat Grégory Guiraud, șeful diviziei vamale din Ain.
Practic, „norocul” a fost de partea vameșilor. După ce i-au cerut unui șofer, cetățean moldovean cu pașaport românesc, să deschidă spatele remorcii, agenții vamali au dat peste o primă cutie care conținea mii de filtre de țigări.
„Evident că acest lucru le-a atras atenția și au verificat documentele de transport care nu indicau deloc acest tip de mărfuri. Așa că unul dintre agenții mei s-a strecurat în camion și a găsit o cutie mare cu tutun”, a povestit mai departe Grégory Guiraud.
Ofițerii vamali au dus apoi camionul la un depozit, pentru a efectua un control amănunțit.
Astfel, au fost descoperite 75 de cutii conținând fiecare 95 kg de tutun, mai mult de șase tone.
Agenții au confiscat și un palet de plăci de ambalare din pachetele de țigări cu sigla Marlboro Rouge, 120 de role de hârtie pentru interiorul pachetelor, 116 de role de hârtie folosite la crearea cartuşelor, 324 de role de folie de plastic pentru ambalarea cartuşelor, 10 role de ambalaje dedicate pachetelor, 25 de cutii de clei alb şi 742.500 de filtre de ţigări, gata de tăiat, distribuite în 33 de cutii.
De asemenea, vameșii au pus mâna pe un compresor și motoare. Echipamentul necesar pentru a înființa o adevărată „fabrică clandestină” de producere a țigărilor, pachetelor și cartușelor. Țigări contrafăcute, pe care un cumpărător nu le va putea detecta ca atare.
Potrivit șefului diviziei vamale, contrabandiştii nu trebuiau decât să găsească o locație discretă și să instaleze acolo o adevărată linie de producție.
„Obișnuiam să confiscăm tutun, dar ceea ce face cazul excepțional este acest echipament și marfa pentru a înființa o fabrică, un fenomen recent în Franța”.
Șoferul, care se deplasa spre nord, nu a oferit niciun răspuns atunci când a fost întrebat unde trebuia să livreze toată marfa. A susținut că a descoperit conținutul camionului său în același timp cu vameșii.
Autotvehiculul de mare tonaj este astăzi parcat la Serviciul de Investigații Financiare Judiciare (SEJF). La rândul său, șoferul a fost plasat în arest preventiv, după deschiderea unei anchete la tribunalul Chalon-sur-Saône.
„Cazul va rămâne în istorie, este un caz excepțional. Este contrabandă foarte profitabilă, știind că un cartuș se vinde între 45 și 60 de euro pe piața neagră”, a mai spus Grégory Guiraud.
sursa: libertatea.ro
Franţa: O adolescentă de 17 ani a decedat, după ce a căzut dintr-un camion în timp ce sărbătorea victoria francezilor împotriva Marocului la CM
O adolescentă de 17 ani a decedat în noaptea de joi spre vineri, la Aulnoye-Aymeries (nord), după ce a căzut dintr-un camion în timp ce sărbătorea victoria echipei Franţei împotriva Marocului, în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, potrivit declaraţiilor pompierilor şi ale unei surse apropiate cazului, citate de AFP.
Cel puţin 15 morţi în Filipine, evacuări şi şcoli închise în Taiwan odată cu apropierea taifunului Bavi
Cel puţin 15 persoane au murit în urma unei alunecări de teren în Filipine, iar peste 1.000 de persoane au fost evacuate în Taiwan, unde numeroase şcoli şi birouri au fost închise înainte ca cel mai important taifun din ultimele zeci de ani să lovească regiunea, relatează AFP.
Meta este obligată de UE să modifice interfețele Instagram și Facebook și riscă o amendă uriașă dacă nu se conformează
Comisia Europeană a ordonat vineri companiei Meta să modifice interfețele platformelor sale Facebook și Instagram din cauza faptului că generează prea ușor dependență, relatează AFP.