Acord trilateral pentru digitalizare: EVO 2.0 – cu funcționalități dedicate antreprenorilor
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, în cooperare cu Agenția de Guvernare Electronică și Innovate Moldova, un program finanțat de Ambasada Suediei la Chișinău, își asumă accelerarea transformării digitale a Republicii Moldova. Prin acordul trilateral semnat astăzi, părțile își propun lansarea aplicației guvernamentale EVO 2.0, cu funcționalități dedicate antreprenorilor.
Acordul vizează, de asemenea, integrarea MDocs – un sistem sigur pentru emiterea și verificarea documentelor oficiale, transmite IPN.
„Creăm soluții digitale pentru mediul privat – cereri online pentru ajutoare de stat, înregistrarea antreprenorilor independenți, verificarea eligibilității fiscale”, se arată în mesajul care anunță semnarea acordului.
Instituțiile semnatare își mai propun consolidarea securității cibernetrice, în colaborare cu National Institute of Innovations in Cybersecurity „Cybercor”, Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică și ASC – Agenția pentru Securitate Cibernetică.
O altă componentă a acordului ține de alfabetizarea digitală – „ca fiecare cetățean și antreprenor să poată folosi aceste servicii, indiferent de regiune”. „Transformarea digitală nu înseamnă doar tehnologie, înseamnă servicii publice mai rapide, mai simple și mai aproape de nevoile oamenilor”, menționează sursa citată.
Aplicația guvernamentală EVO, lansată în vara anului 2024, oferă acces la acte digitale pentru persoane fizice și juridice, posibilitatea de a efectua plăți pentru diverse servicii și opțiunea de programări prealabile la instituțiile publice. Versiunea 2.0 a aplicației va avea funcționalități dedicate antreprenorilor, așa ca gestionarea actelor permisive și licențelor, gestionarea documentelor rezultate din prestarea de servicii publice și înregistrarea la distanță a afacerilor.
OpenAI revizuiește regulile de siguranță după ce modelele sale au scăpat de sub control în timpul testelor
OpenAI, dezvoltatorul ChatGPT, a anunțat că își înăsprește măsurile de siguranță în cadrul testelor modelelor de inteligență artificială (AI), în urma unor atacuri cibernetice de mare amploare realizate de software-ul AI, conform unui mesaj publicat marți de companie pe blogul său, citat miercuri de agenția de presă DPA.
Un nou dispozitiv de stocare, construit de China, păstrează un bit pe un suport constituit de un singur electron
Cercetători din China au creat un nou cip care folosește un singur electron pentru a stoca un bit de date, conform unui studiu publicat pe 16 iulie în revista Science, transmite joi Live Science.
Spotify va lansa o etichetă care permite identificarea muzicii generate de AI
Gigantul de streaming Spotify a anunțat marți că va lansa, la jumătatea lunii septembrie, o etichetă nouă - ''AI Persona'' -, care va permite identificarea clară a conținuturilor generate de AI și nu de persoane reale, informează AFP.