Unul dintre cei mai periculoşi fugari ai mafiei italiene a fost arestat în Spania
Unul dintre „cei mai periculoşi fugari” ai mafiei italiene, Francesco Lapis, cunoscut ca făcând parte din organizaţia criminală Camorra Romana, a fost arestat la Barcelona, a anunţat sâmbătă poliţia spaniolă,conform Reuters.
„Fugarul apărea pe lista Italiei cu cei mai periculoşi fugari deoarece era cunoscut în cercurile criminale drept o persoană apropiată de aşa-numita Camorra Romana”, a anunțat poliţia naţională spaniolă.
Lapis este condamnat în Italia pentru trafic cu cantităţi mari de cocaină, haşiş şi marijuana între Spania şi Italia. Pe numele său există un mandat european de arestare.
După ce a fugit din ţară, poliţia italiană a cerut ajutorul omologilor spanioli pentru prinderea acestuia, deoarece suspecta că se află în Spania.
Poliţia a transmis că iniţial s-a crezut că se află în Ibiza, dar când asociaţii săi au călătorit cu avionul din Franţa la Barcelona, agenţii au început o operaţiune de supraveghere pentru a-l depista pe Lapis în oraş. În încercarea de a se sustrage urmăririi, asociaţii lui Lapis au schimbat la un moment dat taxiul cu care plecaseră de la aeroport.
„În ciuda măsurilor de precauţie pe care şi le-au luat, poliţia a reuşit să continue urmărirea până la periferia oraşului Barcelona, unde au fost întâmpinaţi de fugarul însuşi, pe un drum public. Acesta a fost arestat rapid”, a precizat poliţia spaniolă.
sursa: hotnews.ro
Ucraina lovește opt petroliere din 'flota fantomă' a Rusiei, care livrau combustibili în Crimeea
Drone ucrainene au lovit luni noaptea în Marea Azov opt petroliere din așa-numita 'flotă fantomă' a Rusiei, care livrau combustibili în Crimeea, a anunțat marți armata Ucrainei, conform agenției Reuters.
Sonda chineză Tianwen-2 ajunge la un asteroid, după o călătorie de un miliard de kilometri
Sonda Tianwen-2, care urmează să aducă pe Terra eşantioane de pe un asteroid, şi-a început explorarea ştiinţifică în apropierea ţintei sale, după o călătorie de un miliard de kilometri, anunţă luni agenţia spaţială chineză (CNSA), relatează AFP.
Jaf la Muzeul Lalique din Alsacia - Hoţii au furat 27 de bijuterii în valoare de 4,5 milioane de euro
Trei hoţi au furat duminică 27 de piese de bijuterie de la Muzeul Lalique din Wingen-sur-Moder, a anunţat Parchetul din Saverne. Valoarea furtului se ridică la 4,5 milioane de euro, potrivit unui comunicat al instituţiei, scrie publicaţia Les Dernières Nouvelles d'Alsace (DNA).