Un fost fotbalist rus a murit în războiul din Ucraina
Aleksei Bugayev, fost jucător al echipei naţionale a Rusiei a fost ucis în războiul din Ucraina, au declarat duminică tatăl şi agentul acestuia, citaţi de presa din Rusia.
„Din păcate, vestea despre moartea lui Aleksei este adevărată. S-a întâmplat astăzi", a scris agenţia de presă TASS, care l-a citat pe tatăl jucătorului, Ivan Bugayev.
Agenţia de presă RIA l-a citat pe agentul lui Bugayev, Anton Smirnov, precizând că luptele intense au făcut imposibilă recuperarea cadavrului fostului fotbalist, pentru înmormântare.
Aleksei Bugayev, care a decedat la vârsta de 43 de ani, a jucat şapte meciuri pentru echipa naţională a Rusiei, două dintre acestea disputându-le la turneul final al Euro 2004. În carieră, Alksei a evoluat pentru Torpedo Moscova şi Lokomotiv Moscova, încheindu-şi cariera în 2010, la vârsta de 29 de ani.
În septembrie, Bugayev a fost condamnat de un tribunal din sudul Rusiei la nouă ani şi jumătate de închisoare sub acuzaţia de trafic de droguri.
Ulterior şi-a declarat intenţia de a se înrola în armata rusă, urmând să fie trimis pe frontul din Ucraina.
sursa: news.ro
Un bărbat a ucis șase asistenți sociali într-un centru de sprijin din Germania
Mai multe persoane au fost ucise într-un atac armat comis luni în orașul Stade, din nordul Germaniei, iar forțele de ordine l-au arestat pe presupusul atacator, relatează AFP.
Un bloc de locuințe s-a prăbușit în centrul orașului Atena: zeci de pompieri mobilizați și cinci persoane arestate
Un bloc de locuințe cu patru etaje s-a prăbușit marţi, la Atena, iar pompierii au fost mobilizați pentru a găsi eventuale victime prinse printre dărâmături, relatează AFP.
Argentina va elibera „pașapoarte de aur” în schimbul a 500 de mii de dolari
Argentina intenționează să lanseze în cursul acestui an un program care le-ar permite cetățenilor străini să obțină cetățenia în schimbul unor investiții semnificative în economia țării. Inițiativa face parte din strategia economică a președintelui Javier Milei de a atrage capital străin într-un moment în care statul sud-american continuă să se confrunte cu dificultăți financiare, relatează Financial Times.