Tariful pentru instruirile contra plată organizate de INJ ar putea crește de aproape trei ori
Tariful pentru instruirile contra plată organizate de Institutul Național al Justiției (INJ) ar putea crește de la 300 la 824 de lei pe zi pentru fiecare participant. Majorarea este prevăzută într-un proiect de hotărâre elaborat de Ministerul Justiției, la solicitarea și cu suportul Institutului Național al Justiției.
Potrivit notei de fundamentare, tariful actual este stabilit din anul 2016 și nu mai acoperă costurile reale ale organizării și desfășurării activităților de formare profesională. În ultimii zece ani au crescut cheltuielile pentru remunerarea formatorilor, suportul logistic și didactic, precum și costurile operaționale și comunale, iar veniturile încasate în baza tarifelor existente au devenit insuficiente, informează bizlaw.md.
Autorii proiectului precizează că majorarea vizează exclusiv serviciile de instruire prestate contra plată și nu îi afectează pe audienții INJ care beneficiază de instruire finanțată din bugetul de stat. În această categorie intră candidații la funcțiile de judecător și procuror, grefierii, asistenții judiciari, șefii secretariatelor instanțelor judecătorești și consilierii de probațiune.
Ministerul Justiției susține că modificarea este necesară pentru a corela tariful cu costurile reale de prestare a serviciilor și pentru a asigura sustenabilitatea financiară a Institutului Național al Justiției. Proiectul nu prevede introducerea unor servicii noi și nici modificarea modului de formare și utilizare a veniturilor colectate, intervenția fiind limitată la actualizarea tarifului existent.
Cazul tânărului torturat de șase inși, printre care și fiul unui șef SIS. Avocat: „Există tentative de intimidare, prin încercarea de a-i schimba statutul din parte vătămată în agresor”
Tânărul bătut și umilit lângă căminele UTM încă are dureri din cauza traumelor provocate de agresori și trece printr-o recuperare psihologică dificilă, spune avocatul său. Pentru a depăși suferințele cumplite, a fost nevoie de o echipă întreagă de psihologi și psihoterapeuți. Totodată, apărătorul susține că există tentative de intimidare a clientului său, prin încercarea de a-i schimba statutul din parte vătămată în agresor
Procuratura Generală și Ministerul Justiției consolidează cooperarea în domeniul executării hotărârilor CtEDO
Procurorul general, Alexandru Machidon, a avut loc acum două zile o întrevedere de lucru între reprezentanții Ministerului Justiției și a Agentului guvernamental.
Furtul unui card bancar ar putea fi pedepsit cu până la 3 ani de închisoare, chiar dacă nu au fost retrași bani
Furtul unui card bancar va fi sancționat cu amendă de până la 67 500 de lei sau închisoare până la trei ani, chiar dacă acesta nu a fost utilizat ulterior. Prevederea se regăsește într-un proiect de lege votat de Parlament în prima lectură, care extinde sancțiunile pentru fraudele cu instrumente de plată fără numerar.