Andronachi și Osipov, în arest preventiv pentru 30 de zile în dosarul duty-free

Fostul deputat democrat Vladimir Andronachi și fostul vicepremier pentru reintegrare Victor Osipov au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Aceștia sunt acuzați de implicare în crearea și conducerea unei organizații criminale, precum și de abuz de putere, în dosarul privind deschiderea magazinelor duty-free din regiunea transnistreană, transmite IPN.

publicat de Vadim Ungureanu
vineri, 27 martie 2026, 10:12
VA

Potrivit procurorilor, schema infracțională ar fi provocat prejudicii de peste 4 miliarde de lei, legate de valoarea drepturilor de import. Procuratura Generală anunță că schema a facilitat introducerea mărfurilor accizate sub paravanul unui „regim duty-free”, creat de făptuitori în perioada 2015-2019. Oficial, mărfurile aveau ca destinație formal declarată raioanele din stânga Nistrului.

Conform anchetei, schema ar fi fost inițiată și implementată de o organizație criminală, condusă de mai multe persoane. Ulterior, asupra proiectului legislativ a fost angajată răspunderea în Parlament, documentul fiind inclus într-un act normativ mai amplu.

După intrarea în vigoare a legii, actele privind introducerea mărfurilor aveau un caracter general și formal, conform modului în care schema a fost inițial concepută. Astfel, mecanismul ar fi permis o formă de contrabandă „legalizată”, realizată prin abuz de serviciu de către persoane cu funcții de răspundere din Guvern, în interesul organizației criminale. Această schemă ar fi fost exploatată de grupări implicate în contrabanda cu mărfuri accizate, în special produse din tutun.

Urmărirea penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cauzei.

Cazul Maria Cuzmenco: condamnată în România și vizată în dosare de escrocherie în Moldova, dar rămasă în libertate

O persoană condamnată în România la 5 ani și 6 luni de închisoare, a cărei sentință a fost recunoscută în Republica Moldova, și care apare în mai multe dosare penale din țara noastră, se află la libertate fără frica de a fi găsită și arestată. Vorbim despre inculpata Maria Cuzmenco, care scapă basma curată de fiecare dată când ajunge pe mâna justiției moldovenești.