Uniunea Europeană adoptă sancţiuni împotriva celui mai mare producător rus de diamante

Uniunea Europeană (UE) a anunţat miercuri că a adoptat sancţiuni împotriva celui mai mare producător rus de diamante, grupul public Alrosa, şi a directorului său general, în cadrul unui pachet de măsuri adoptat în decembrie ca urmare a războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, informează AFP şi Reuters.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 3 ianuarie 2024, 16:03
alrosa

Cele 27 de state membre au adăugat Alrosa, cel mai mare producător de diamante din lume, şi pe patronul său Pavel Marinîcev pe lista lor neagră a entităţilor şi persoanelor aflate sub incidenţa acestor sancţiuni, care prevăd în special îngheţarea activelor şi o interdicţie de şedere în UE.

Potrivit UE, Alrosa, care produce 90% dintre diamantele ruse, "constituie o parte importantă a unui sector economic ce furnizează venituri substanţiale guvernului" rus.

Sancţiunile europene privind diamantele naturale sau sintetice şi bijuteriile au intrat în vigoare pe 1 ianuarie. Cele ce vizează diamantele ruse prelucrate în ţări terţe vor intra în vigoare în septembrie.

Acesta este cel de-al 12-lea pachet de sancţiuni al Uniunii Europene de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, pe 24 februarie 2022.

Moscova este acuzată că îşi finanţează o parte din războiul său împotriva Ucrainei datorită comerţului profitabil cu diamante, care reprezintă o cifră de afaceri de circa patru-cinci miliarde de dolari pe an.

Belgia a renunţat la reticenţele sale cu privire la aceste sancţiuni, decise de ţările din G7, şi a propus soluţii, în special prin intermediul unui sistem de urmărire pentru a le face eficiente fără a penaliza propria industrie, una înfloritoare la Anvers, în nord-vestul ţării.

sursa: agerpres.ro

Franţa: O adolescentă de 17 ani a decedat, după ce a căzut dintr-un camion în timp ce sărbătorea victoria francezilor împotriva Marocului la CM

O adolescentă de 17 ani a decedat în noaptea de joi spre vineri, la Aulnoye-Aymeries (nord), după ce a căzut dintr-un camion în timp ce sărbătorea victoria echipei Franţei împotriva Marocului, în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, potrivit declaraţiilor pompierilor şi ale unei surse apropiate cazului, citate de AFP.