NEWS ALERT

CSM a aprobat raportul de reevaluare a judecătoarei Ana Panov de la Curtea de Apel Centru

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat, cu opt voturi „pro” și două „contra”, raportul de reevaluare întocmit de Comisia de evaluare externă (vetting) în privința judecătoarei Ana Panov, de la Curtea de Apel Centru.

publicat de Veronica Ciortan
marți, 16 decembrie 2025, 19:38
CSM a aprobat raportul de reevaluare a judecătoarei Ana Panov de la Curtea de Apel Centru

Procesul de reevaluare a fost inițiat după ce, în etapa precedentă, CSM a identificat anumite circumstanțe care urmau să fie examinate de Comisia vetting, și anume: potențiale încălcări de etică în legătură cu deciziile judiciare emise de subiect, implicarea în cauze examinate de CtEDO și regimul de declarare a averii și intereselor personale de către subiectul evaluării, transmite BizLaw.MD.

În urma solicitǎrii CSM, judecătoarea a prezentat acte justificative și explicații suplimentare, care au fost analizate de Comisie în cadrul unei noi proceduri de verificare.

După examinarea documentelor și audierea subiectului, Comisia a constatat că dubiiile anterioare au fost înlăturate, iar judecătoarea îndeplinește criteriile de integritate etică și financiară prevăzute de Legea nr. 252/2023 privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor.

În baza concluziilor Comisiei, CSM a aprobat raportul de reevaluare și a constatat promovarea evaluării externe de către Ana Panov, judecătoare a Curții de Apel Centru.

Cazul Maria Cuzmenco: condamnată în România și vizată în dosare de escrocherie în Moldova, dar rămasă în libertate

O persoană condamnată în România la 5 ani și 6 luni de închisoare, a cărei sentință a fost recunoscută în Republica Moldova, și care apare în mai multe dosare penale din țara noastră, se află la libertate fără frica de a fi găsită și arestată. Vorbim despre inculpata Maria Cuzmenco, care scapă basma curată de fiecare dată când ajunge pe mâna justiției moldovenești.