(VIDEO) Stalin „decapitat” cu barosul, în apropiere de Moscova
Un necunoscut a decapitat cu barosul un bust al dictatorului sovietic Iosif Stalin într-un parc din apropiere de Moscova, au anunţat duminică mass-media rusă şi surse din poliţie, potrivit AFP.
"Sâmbătă, într-un parc din Zvenigorod (un oraş situat la patruzeci de kilometri vest de capitala Rusiei), un bărbat aflat într-o stare anormală a retezat cu un baros capul unui bust al lui Stalin", a declarat o sursă anonimă din poliţie pentru agenţia de presă Ria Novosti.
Serviciul de presă al poliţiei regionale din Moscova a declarat pentru Ria Novosti că suspectul este în libertate şi căutat de poliţie. Un canal Telegram care acoperă ştiri locale a difuzat o înregistrare video care îl arată pe presupusul autor apropiindu-se de un monument cu un obiect contondent şi lovindu-l cu putere. În videoclip se pot auzi râsete şi strigăte în limba rusă.
Un bust al lui Lenin ar fi fost, de asemenea, distrus
Ostorojno Novosti a publicat o fotografie a bustului lui Stalin, al cărui cap se află lângă umerii săi. Suspectul ar fi distrus, de asemenea, un bust al lui Lenin, smulgându-i bărbia, în acelaşi parc, potrivit unei alte fotografii furnizate de această sursă.
Acest monument închinat gloriei lui Stalin a fost ridicat de un grup de activişti în vara anului 2023 fără acordul autorităţilor locale, care, cu toate acestea, nu l-au îndepărtat, în ciuda protestelor localnicilor.
sursa: news.ro
Ucraina lovește opt petroliere din 'flota fantomă' a Rusiei, care livrau combustibili în Crimeea
Drone ucrainene au lovit luni noaptea în Marea Azov opt petroliere din așa-numita 'flotă fantomă' a Rusiei, care livrau combustibili în Crimeea, a anunțat marți armata Ucrainei, conform agenției Reuters.
Sonda chineză Tianwen-2 ajunge la un asteroid, după o călătorie de un miliard de kilometri
Sonda Tianwen-2, care urmează să aducă pe Terra eşantioane de pe un asteroid, şi-a început explorarea ştiinţifică în apropierea ţintei sale, după o călătorie de un miliard de kilometri, anunţă luni agenţia spaţială chineză (CNSA), relatează AFP.
Jaf la Muzeul Lalique din Alsacia - Hoţii au furat 27 de bijuterii în valoare de 4,5 milioane de euro
Trei hoţi au furat duminică 27 de piese de bijuterie de la Muzeul Lalique din Wingen-sur-Moder, a anunţat Parchetul din Saverne. Valoarea furtului se ridică la 4,5 milioane de euro, potrivit unui comunicat al instituţiei, scrie publicaţia Les Dernières Nouvelles d'Alsace (DNA).