(VIDEO) Descinderi cu mascați la contrabandiștii de țigări din România
Poliţiştii români fac, vineri dimineaţă, 19 la persoane suspectate că făceau contrabandă cu ţigări.
Potrivit Poliţiei Române, la această oră, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Vrancea, împreună cu împreună cu polițiști din toate structurile Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, pun în executare 19 mandate de percheziții domiciliare, în județele Vrancea, Galați, Vaslui și Bacău, într-un dosar de contrabandă cu țigarete.
Din cercetări a reieșit că, de la începutul anului 2024 până în prezent, persoanele cercetate ar fi achiziționat și ulterior ar fi comercializat în mod ilegal țigarete, în mai multe județe.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Activitățile sunt derulate cu sprijinul polițiștilor Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, luptătorilor din cadrul serviciilor pentru acțiuni speciale Vrancea, Galați, Vaslui și Bacău și cel al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea.
Ucraina lovește opt petroliere din 'flota fantomă' a Rusiei, care livrau combustibili în Crimeea
Drone ucrainene au lovit luni noaptea în Marea Azov opt petroliere din așa-numita 'flotă fantomă' a Rusiei, care livrau combustibili în Crimeea, a anunțat marți armata Ucrainei, conform agenției Reuters.
Sonda chineză Tianwen-2 ajunge la un asteroid, după o călătorie de un miliard de kilometri
Sonda Tianwen-2, care urmează să aducă pe Terra eşantioane de pe un asteroid, şi-a început explorarea ştiinţifică în apropierea ţintei sale, după o călătorie de un miliard de kilometri, anunţă luni agenţia spaţială chineză (CNSA), relatează AFP.
Jaf la Muzeul Lalique din Alsacia - Hoţii au furat 27 de bijuterii în valoare de 4,5 milioane de euro
Trei hoţi au furat duminică 27 de piese de bijuterie de la Muzeul Lalique din Wingen-sur-Moder, a anunţat Parchetul din Saverne. Valoarea furtului se ridică la 4,5 milioane de euro, potrivit unui comunicat al instituţiei, scrie publicaţia Les Dernières Nouvelles d'Alsace (DNA).