EXCLUSIV (VIDEO) Momentul în care a explodat drona negată de Ministerul Apărării, surprins de o cameră de supraveghere

Reporterii PulsMedia.MD au intrat în posesia unei înregistrări video, care a surprins clar deflagrația care s-a produs noaptea trecută în proximitatea localității Colonița, din municipiul Chișinău.

publicat de Vadim Ungureanu
vineri, 18 septembrie 2026, 12:31
EXCLUSIV (VIDEO) Misterioasa explozie de la Colonița, surprinsă de o cameră de supraveghere

Sursele PulsMedia.MD din cadrul organelor de securitate, susțin că preliminar s-ar fi stabilit că deflagrația ar fi fost provocată de o dronă de model Shahed. 

În același timp, reprezentanții Ministerului Apărării susțin că survolări ilegale ale spațiului aerian al Republicii Moldova, cu excepția celei din dimineața zilei de 17 septembrie, nu au fost înregistrate.

De altă parte, cu puțin timp în urmă, IGP informează că pe un teren din apropierea satului Colonița, municipiul Chișinău, au fost depistate unele fragmente care ar putea proveni de la o dronă.

„La fața locului sunt, în acest moment, experții Secției tehnico-explozive a Poliției, care efectuează verificările necesare și examinează fragmentele depistate. Zona a fost securizată, iar circumstanțele urmează a fi stabilite”, se arată în comunicatul IGP.

EXCLUSIV (VIDEO) Misterioasa explozie de la Colonița, surprinsă de o cameră de supraveghere. A fost o dronă
EXCLUSIV (VIDEO) Misterioasa explozie de la Colonița, surprinsă de o cameră de supraveghere. A fost o dronă

Amintim că o bubuitură puternică a fost auzită în vineri dimineață în zona de sud-vest a satului Colonița, în direcția localității Tohatin, municipiul Chișinău.

Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a declarat că până la această oră nu a fost identificat obiectul, în urma căruia s-a produs explozia de la Colonița.

„Cooperăm și cu Ministerul Apărării și cu alte entități abilitate. Experți au fost antrenați pentru a vedea condițiile și aspectele de explozie”.