Judecătoare de la Curtea de Apel Centru, trimisă pe banca acuzaților pentru trafic de influență
Procuratura anunță finalizarea urmăririi penale și expedierea în instanța de judecată a cauzei penale de învinuire a unei judecătoare de comiterea infracțiunii de trafic de influență.
Din lucrările cauze penale, procurorii au constatat că învinuita, deținând funcția de judecător la Curtea de Apel Centru, aflându-se în orașul Hîncești, acționând cu intenție directă și cunoscând că o cauză contravențională era examinată de Colegiul penal al Curții de Apel Centru, a pretins că are influență asupra judecătorilor din completul respectiv.
În continuare, persoana cu funcție de demnitate publică a acceptat și a primit mijloace bănești de la un alt judecător, din cadrul Judecătoriei Hîncești, sediul Central, în scopul influențării judecătorilor Colegiului penal al Curții de Apel Centru pentru adoptarea unei soluții favorabile în cauza contravențională menționată.
Ulterior, la 20.01.2025, magistrata respectivă a manifestat un comportament orientat spre consolidarea percepției că ar avea influență asupra completului de judecători și că soluționarea procesului contravențional are loc sub impactul influenței exercitate de către ea.
Învinuita a pledat nevinovată.
Faptele incriminate învinuitei se pedepsesc cu amendă în mărime de până la 200 000 de lei cu închisoare de până la 7 ani.
Urmărirea penală în privința altor judecători vizați în cauza respectivă este în desfășurare, iar informații suplimentare vor fi comunicate după finalizarea investigațiilor.
Cazul Maria Cuzmenco: condamnată în România și vizată în dosare de escrocherie în Moldova, dar rămasă în libertate
O persoană condamnată în România la 5 ani și 6 luni de închisoare, a cărei sentință a fost recunoscută în Republica Moldova, și care apare în mai multe dosare penale din țara noastră, se află la libertate fără frica de a fi găsită și arestată. Vorbim despre inculpata Maria Cuzmenco, care scapă basma curată de fiecare dată când ajunge pe mâna justiției moldovenești.
Vitalie Budeci nu a trecut reevaluarea externă. Judecătorul va fi eliberat din funcție
Vitalie Budeci, judecător candidat la Curtea de Apel Centru, nu a trecut reevaluarea externă și urmează să fie eliberat din funcție, a constatat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în ședința din 22 septembrie 2026.
Cine sunt judecătoarele care au câștigat concursurile pentru funcțiile vacante de la Curțile de Apel Centru și Nord
Cinci judecătoare au fost desemnate câștigătoare ale concursurilor pentru ocuparea unor funcții vacante la Curțile de Apel Centru și Nord. Deciziile au fost luate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în ședința din 22 septembrie.