Moldova ar putea primi un impuls major în procesul de aderare la UE înaintea Ucrainei

Uniunea Europeană analizează posibilitatea de a oferi Republicii Moldova un avans semnificativ pe calea integrării europene, chiar înaintea Ucrainei, potrivit unor surse diplomatice ale Politico. Măsura ar urma să fie discutată la începutul lunii septembrie, în cadrul unei reuniuni a miniștrilor afacerilor europene din statele membre.

publicat de Veronica Ciortan
vineri, 15 august 2025, 18:38
Moldova ar putea primi un impuls major în procesul de aderare la UE înaintea Ucrainei

Scenariul avut în vedere prevede deschiderea primului „cluster de negociere” pentru Moldova, un pas esențial în procedura de aderare la blocul comunitar. Decizia ar reprezenta o premieră, având în vedere că până acum dosarele Moldovei și Ucrainei au avansat în paralel, transmite Realitatea.MD.

Sursa citată scrie că un astfel de demers ar oferi un sprijin electoral important președintei Maia Sandu, al cărei partid promovează ferm integrarea europeană înaintea alegerilor parlamentare programate pentru sfârșitul lunii septembrie. În același timp, ar contracara influența Rusiei, acuzată că încearcă să orienteze votul în favoarea forțelor pro-Moscova.

Susținătorii inițiativei consideră că accelerarea parcursului european al Moldovei ar transmite un semnal puternic Moscovei. Siegfried Mureșan, europarlamentar român și președinte al Comitetului de Asociere UE–Moldova, a subliniat că acest pas ar demonta narativul rusesc potrivit căruia nu există progrese reale în procesul de aderare.

Totuși, lăsarea Ucrainei în urmă ar putea provoca nemulțumire la Kiev, unde aderarea la UE este percepută ca o prioritate strategică, mai ales în contextul războiului în desfășurare. Un diplomat ucrainean a avertizat că ar fi o greșeală să se transmită un semnal negativ în această etapă, când perspectivele de pace sunt discutate la nivel internațional.

Potrivit Comisiei Europene, atât Moldova, cât și Ucraina au îndeplinit toate condițiile tehnice pentru deschiderea primului cluster de negociere. În cazul Ucrainei, însă, procesul este blocat de Ungaria, al cărei prim-ministru, Viktor Orbán, se opune intrării acesteia în blocul comunitar.

Astfel, deși Moldova ar putea obține consensul celor 27 de state membre la reuniunea Consiliului Afaceri Generale din 1 septembrie, Ucraina nu se poate aștepta la aceeași susținere unanimă. Situația pune în dificultate țările favorabile extinderii, precum Danemarca, care deține președinția rotativă a Consiliului UE.

Diplomați europeni analizează modalități alternative de a apropia Ucraina de spațiul comunitar, inclusiv prin integrarea în programe precum Horizon Europe și Erasmus. Aceasta ar oferi beneficii concrete, chiar în absența unui progres formal în negocierile de aderare.

Factorii de decizie subliniază că situația poate evolua rapid, în funcție de rezultatele discuțiilor internaționale, inclusiv ale întâlnirii dintre Donald Trump și Vladimir Putin, programată în Alaska. O eventuală înțelegere politică ar putea duce la ridicarea blocajului ungar asupra candidaturii Ucrainei.

Pe de altă parte, o parte dintre oficiali consideră că menținerea sincronizării celor două candidaturi ar fi esențială pentru moralul Ucrainei și ar crește șansele obținerii unui acord global favorabil în contextul negocierilor de pace. În acest moment, decizia finală privind avansarea Moldovei înaintea Ucrainei rămâne deschisă și dependentă de evoluțiile geopolitice din următoarele săptămâni.

Maia Bănărescu despre finanțarea de la Guvern a filmului „Plaha”: „2,5 milioane de lei ar fi putut fi cheltuiți pentru copiii cu dizabilități”

Maia Bănărescu, fosta avocată a poporului pentru drepturile copilului și ex-Ombudsman interimar, critică decizia Guvernului de a aloca 2.5 milioane de lei pentru filmul „Șacalii”, ulterior reintitulat „PLAHA”, al regizorului Igor Cobileanski. „Plahotniuc nici în cele mai triste vise/gânduri ale sale nu și-a imaginat că va fi protagonistul unui film și încă fără a cheltui bani”, a scris Maia Bănărescu.