SUA oferă o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea președintelui venezuelean, Nicolas Maduro
SUA au anunţat vineri creşterea la 25 de milioane de dolari a recompensei pe care o oferă pentru arestarea preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, în ziua în care el a fost învestit pentru un al treilea mandat de şase ani, puternic contestat de opoziţie, informează Reuters.
De asemenea, administraţia americană a anunţat instituirea de sancţiuni împotriva a opt oficiali venezueleni, o măsură similară care vizează un număr dublu de responsabili de la Caracas fiind luată şi de Uniunea Europeană şi de Regatul Unit. Printre noii oficiali vizaţi de sancţiunile americane sunt recent numitul şef al companiei petroliere PDVSA, Hector Obregon, şi ministrul transporturilor, Ramon Velasquez.
A fost emis un mandat de arestare pe numele contracandidatului său din alegeri Maduro şi colaboratorii săi au respins mereu sancţiunile SUA şi ale altor ţări sau blocuri, afirmând că sunt măsuri ilegale care reprezintă un „război economic” menit să facă rău Venezuelei. Autoritatea electorală din Venezuela şi principala jurisdicţie a ţării susţin că Maduro a câştigat scrutinul prezidenţial de anul trecut, deşi nu au făcut publice registrele voturilor din secţii.
Guvernul, care acuză opoziţia că alimentează comploturi fasciste împotriva sa, a anunţat că îl va aresta pe candidatul opoziţiei Edmundo Gonzalez dacă va reveni în ţară din exil şi a deţinut mai mulţi membri proeminenţi ai opoziţiei înainte de învestirea preşedintelui. Maduro, în vârstă de 62 de ani, se află la putere din 2013, iar noile sancţiuni intervin cu ceva mai mult de o săptămână înainte de sfârşitul mandatului lui Joe Biden şi venirea la Casa Albă a lui Donald Trump.
Pe lângă sancţiuni, SUA au crescut la 25 de milioane de dolari recompensa pe care o oferă pentru informaţii care duc la arestarea şi condamnarea lui Maduro, care este vizat de acuzaţii de trafic de droguri în SUA.
Recompensa oferită era până în prezent de 15 milioane de dolari.
UE a reacţionat şi ea vineri, şefa diplomaţiei comunitare, Kaja Kallas, estimând că Maduro „nu are nicio legitimitate democratică”. „Uniunea Europeană este alături de cei care apără valorile democratice în Venezuela”, a adăugat ea într-un comunicat în numele celor 27. Cei 27 au decis să adopte noi sancţiuni împotriva a 15 persoane, acuzate că „subminează democraţia şi statul de drept” şi că încalcă drepturile omului, potrivit comunicatului.
UE nu a recunoscut realegerea preşedintelui Maduro, dar nu l-a desemnat pe opozantul său Edmundo Gonzalez Urrutia drept învingător al scrutinului. În schimb, Parlamentul European a votat o rezoluţie care îl desemnează pe Gonzalez preşedinte legitim al Venezuelei.
sursa: digi24.ro
Copil de 7 ani ucis de cinci câini în Belgia
Un băieţel de şapte ani a fost atacat şi rănit mortal joi de mai mulţi câini dintr-o canisă gestionată de familia sa la Quévy, în sudul Belgiei, a anunţat vineri procuratura din oraşul Mons, transmite AFP.
(VIDEO 18+) Imagini cu atacatorul din New Orleans trăgând în poliţie înainte ca agenţii să îl împuşte mortal
Bărbatul care a ucis 14 persoane în atacul din noaptea de Anul Nou de la New Orleans a tras în poliţie din interiorul camionetei sale, ascuns sub airbag, înainte ca agenţii să îl împuşte mortal, arată imagini filmate cu camerele de corp ale poliţiştilor, care au fost date publicităţii vineri, relatează Sky News.
Un bărbat fără adăpost, posibil incendiator din Los Angeles, a fost arestat de polițiști
Incendiile devastatoare au provocat ravagii în Los Angeles. Un posibil incendiator a fost arestat de polițiști, relatează cotidianul american New York Post.
Comentarii facebook