Tânărul care și-a ucis mama, profesoară la un liceu din Chișinău, trimis pe banca acuzaților
Un tânăr de 23 de ani din Chișinău a fost trimis în judecată, fiind acuzat de omorul intenționat al propriei mame, profesoară de clasele primare la Liceul "Mihail Kogălniceanu" din Capitală. Tragedia s-a produs în data de 17 iulie 2025, iar, potrivit anchetatorilor, între tânăr și victimă existau de mai mult timp tensiuni și conflicte familiale.
Conform probelor acumulate de procurori și polițiști, în urma unei noi altercații, tânărul i-ar fi aplicat mamei sale o lovitură cu un cuțit de bucătărie în zona toracelui, provocând lezarea aortei și hemoragie internă masivă, care a condus la decesul acesteia.
La sosirea polițiștilor la apartamentul situat la etajul patru al blocului, învinuitul a refuzat să deschidă ușa și a sărit pe geam în încercarea de a se eschiva.
În cadrul audierilor, tânărul nu și-a recunoscut vina și a refuzat să facă declarații. Conform articolului 145 alin. (2) lit. e¹) din Codul penal, care se referă la „omor intenționat asupra unui membru de familie”, fapta este pedepsită cu până la 20 de ani de închisoare sau detențiune pe viață.
Grefierii din Republica Moldova au asociație profesională. Cine poate deveni membru
Grefierii din Republica Moldova au acum o organizație profesională care își propune să le ofere un cadru comun pentru colaborare, schimb de experiență și dialog cu instituțiile din sectorul justiției. Asociația Grefierilor din Republica Moldova și-a anunțat lansarea oficială.
Cazul Maria Cuzmenco: condamnată în România și vizată în dosare de escrocherie în Moldova, dar rămasă în libertate
O persoană condamnată în România la 5 ani și 6 luni de închisoare, a cărei sentință a fost recunoscută în Republica Moldova, și care apare în mai multe dosare penale din țara noastră, se află la libertate fără frica de a fi găsită și arestată. Vorbim despre inculpata Maria Cuzmenco, care scapă basma curată de fiecare dată când ajunge pe mâna justiției moldovenești.
Vitalie Budeci nu a trecut reevaluarea externă. Judecătorul va fi eliberat din funcție
Vitalie Budeci, judecător candidat la Curtea de Apel Centru, nu a trecut reevaluarea externă și urmează să fie eliberat din funcție, a constatat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în ședința din 22 septembrie 2026.