Atac cu cuțitul în Germania: Două persoane au fost ucise și alte două au fost rănite
Un bărbat şi o femeie au fost înjunghiaţi mortal într-o clădire rezidenţială din oraşul Casekow, în nord-estul Germaniei, în apropiere de graniţa cu Polonia, a declarat luni poliţia. Un alt bărbat şi o altă femeie au fost grav răniţi în incidentul produs în Casekow, situat la circa 90 de kilometri nord-est de Berlin, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei germane, relatează dpa.
Presupusul făptaş a fost arestat în timpul unei operaţiuni a poliţiei. Un număr mare de ofiţeri se aflau încă la locul atacului. Motivul atacatorului este neclar pentru moment.
Suspectul arestat şi cele patru victime sunt toţi cetăţeni germani. Poliţiştii au găsit cadavrele unui bărbat şi ale unei femei într-un apartament după ce un apel a fost primit la numărul de urgenţă în jurul orei 10:00 (09:00 GMT). O femeie grav rănită a fost găsită într-un apartament învecinat, a spus purtătorul de cuvânt. Se crede că ea a fugit acolo pentru a se salva de atacator. Un bărbat grav rănit a fost găsit într-o curte.
Purtătorul de cuvânt al poliţiei nu a oferit detalii despre suspect, însă a descris arma folosită ca fiind o „armă de înjunghiat", spunând că nu poate confirma în acest moment dacă este vorba despre un cuţit.
sursa: digi24.ro
(VIDEO) Un cetăţean australian a fost acuzat de omor după ce cadavrul unei fete a fost găsit într-o valiză în Thailanda
Un cetăţean australian a fost acuzat de omor după ce cadavrul unei fete de 17 ani a fost găsit într-o valiză în Thailanda, relatează BBC.
A crezut că va deveni bogată. O moldoveancă din Italia a vândut apartamentul și a pierdut 60.000 de euro
O moldoveancă stabilită în Italia a pierdut aproximativ 60.000 de euro, bani obținuți din vânzarea apartamentului său din Mantova, după ce a fost convinsă să investească suma într-o presupusă afacere financiară online.
O persoană a murit într-un schimb de focuri la un „fan zone” al Cupei Mondiale din California
O persoană a fost ucisă şi o alta rănită grav duminică într-un schimb de focuri la un loc de distracţie popular din San Jose, California, care găzduia o „zonă pentru suporteri” a Cupei Mondiale unde se transmiteau meciurile, a anunţat poliţia.