Plahotniuc revine în politică și cere mobilizarea forțelor împotriva PAS
Fostul lider democrat, Vlad Plahotniuc, își anunță oficial revenirea în politică! Într-un mesaj postat astăzi pe paginile sale publice acesta a lansat un apel către foștii săi colegi din PDM, pe care îi cheamă „să strângă rândurile” și să se mobilizeze pentru a da jos actuala guvernare, pe care o acuză că a vândut țara străinilor și a instituit teroare și haos.

„În economie e un adevărat prăpăd, e dezastru! Prețurile și tarifele la gaz, la electricitate și la produsele petroliere au devenit de câteva ori mai mari decât era normal să fie. Agricultorii au fost tratați în bătaie de joc și abandonați în plină secetă și criză. Biserica este umilită și dezbinată. Societatea este învrăjbită pe criterii etnice și ideologice. Oamenii de afaceri vând totul și pleacă din țară. Bugetarii sunt ținuți în frică. Se închid școli și universități. Oamenii părăsesc Moldova cu sutele și miile, în fiecare săptămână. Este marele exod al „vremurilor bune”. Justiția a fost transformată în servitoare a puterii PAS”, își începe mesajul Plahotniuc.
De asemenea, el afirmă că profesioniștii din instituții sunt „umiliți și terorizați de niște incompetenți urcați la butoane pe listele PAS, pe relații sorosiste și de rudenie”.
„Republica Moldova a fost transformată într-o colonie a intereselor geopolitice străine, unde deciziile politice importante sunt luate doar la sugestia ambasadelor străine ori după aprobarea cancelariilor din străinătate. În toată țara se aplică cenzura, represaliile și dictatura. Au fost închise televiziuni, au fost târâți pe jos protestatarii, au fost supuși presiunilor politicieni din opoziție, le-au fost deschise dosare penale, funcționează poliția politică. Conducerea statului își vânează cetățenii prin sancțiunile impuse prin intermediul altor țări, ceea ce reprezintă o anomalie, când puterea își distruge metodic oamenii, cu ajutorul unor puteri străine”, adaugă Plahotniuc.
În acest context, acesta cheamă lumea să riposteze împotriva „guvernării galbene”, care, potrivit lui, încearcă acum, prin toate mijloacele, să păstreze puterea cu orice preț.
„Majoritatea absolută a moldovenilor s-au săturat până în gât de vremurile lor „bune” și vor ca Moldova se revină la vremuri normale, așa cum a fost înainte, când se construia, când prețurile erau ținute sub control, iar guvernarea lucra pentru oameni, nu pentru o mână de ONG-iști obraznici și total incompetenți. Am primit multe semnale și mesaje care confirmă că lumea nu mai suportă această bătaie de joc și își pune speranța într-o salvare, inclusiv își pune speranța în mine, ca să scoatem țara din ghearele guvernării uzurpatoare PAS”, subliniază fostul lider PDM, adăugând că este hotărât să revină ca să le strice planurile celor de la putere.
„Și nu doar pentru că am motive personale să o fac, dar, în primul rând, pentru că văd și înțeleg, ca și majoritatea oamenilor din țara noastră, că, dacă îi mai lăsăm patru ani la putere, din Republica Moldova nu va mai rămâne nici economie, nici populație, nici viitor, nici piatră pe piatră. Fac un apel către toți foștii mei colegi din guvern și parlament, către toți foștii și actualii noștri primari, consilieri, funcționari publici, către numeroșii susținători de cândva, către oamenii din mediul public și privat, care nu sunt de acord cu abuzurile și nedreptățile care se întâmplă.
Haideți să strângem rândurile și să formăm un pol puternic, hotărât, profesionist, care să dea jos această guvernare incapabilă și să o trimită la groapa de gunoi a istoriei. Haideți să refacem echipa noastră, care a știut, înainte de venirea „vremurilor bune” și gălbejite, să asigure vremuri normale și sigure pentru țară și cetățeni”, a mai menționat Vlad Plahotniuc.
Potrivit lui, PAS și viața normală sunt lucruri „care se exclud reciproc”.
„Nu vă temeți, pentru că această guvernare nerușinată și abuzivă se hrănește din dezbinare și din fricile oamenilor. Dacă oamenii vor înceta să se teamă, atunci cei din PAS vor fugi ca șobolanii! Ridicați capetele, ridicați vocea, uniți-vă, puneți-vă ca scop să dăm jos gruparea agresivă și distrugătoare care parazitează pe spatele statului și al poporului. Vă îndemn să trecem de la așteptări și de la intenții la coeziune și la fapte, așa cum am mai făcut! Iar partea mea de implicare și de contribuție politică se va simți tot mai mult”, își încheie mesajul Vlad Plahotniuc.
Alexandr Berlinschii, Partidul Nostru: Favoritismul politic practicat de membrii CEC nu va rămâne nepedepsit
Juristul și reprezentantul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, consideră că cel puțin șase dintre cei 9 membri ai Comisiei Electorale Centrale sunt desemnați de către un singur partid – cel aflat la guvernare și manifestă favoritism politic.
Carp: Nesterovschi și Lozovan ar fi în stânga Nistrului. Nu există date că au ieșit din țară
Președintele Comisiei parlamentare pentru securitate, apărare și ordine publică, Lilian Carp, a declarat că, potrivit informațiilor oferite de instituțiile de resort, deputații Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan nu au părăsit teritoriul Republicii Moldova. Condamnații ar fi, cel mai probabil, în regiunea transnistreană, aflată în afara controlului autorităților constituționale.
La alegerile parlamentare, „Respect Moldova” vine cu o echipă de profesioniști
Partidul „Mișcarea Respect Moldova” va convoca săptămâna viitoare Consiliul Politic Național al formațiunii, în cadrul căruia urmează să fie aprobată lista candidaților pentru funcția de deputat pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. Anunțul a fost făcut de Anatolie Zagorodnîi, vicepreședinte al partidului și fost deputat.
Comentarii facebook