Uniunea Europeană va spori ajutorul militar pentru Ucraina, anunţă Borrell la Kiev
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a promis duminică la Kiev sporirea ajutorului militar al UE pentru a susţine Ucraina în războiul cu Rusia, după ce Congresul SUA a votat o măsură care evită paralizia financiară a administraţiei federale americane dar în acelaşi timp elimină un ajutor financiar de şase miliarde de dolari pe care administraţia preşedintelui Joe Biden dorea să-l ofere Ucrainei, relatează agenţiile Reuters şi EFE.
Vorbind la o conferinţă de presă la Kiev, unde s-a întâlnit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cu ministrul ucrainean al apărării Rustem Umerov, Borrell a spus că, "în faţa ameninţării existenţiale pentru Europa", există o "propunere pe masă" care arată că UE doreşte să-şi sporească ajutorul militar pentru Ucraina.
Fără a detalia această propunere, el şi-a manifestat speranţa că statele UE vor ajunge "înainte de sfârşitul anului" la o decizie asupra creşterii acestui ajutor şi că la Washington reducerea alocării financiare destinate Ucrainei "nu va fi o decizie definitivă şi că Statele Unite vor continua să sprijine Ucraina".
"Vom vedea ce se va întâmpla în SUA, dar, în ce ne priveşte, noi vom continua sprijinul şi îl vom spori", a asigurat şeful diplomaţiei UE, care a anunţat şi pe reţeaua X (ex-Twitter) că blocul comunitar pregăteşte "angajamente de securitate pe termen lung pentru Ucraina".
"Sprijinul nostru pentru Ucraina nu depinde de cum va merge războiul în următoarele zile sau săptămâni", a continuat el, amintind astfel de rezultatele modeste până acum ale contraofensivei lansate de armata ucraineană în luna iunie, care a condus deocamdată doar la câştiguri teritoriale minore, cu preţul unor mari pierderi de efective şi echipamente militare, inclusiv arme occidentale. Soldaţii ucraineni încearcă să înainteze în faţa "unor formidabile fortificaţii defensive ruseşti", a justificat Borrell dificultatea acestei contraofensive.
Statele UE au furnizat până în prezent Ucrainei, pe lângă alte muniţii, circa 300.000 de obuze de calibrul 155 mm şi circa 3.000 de rachete, dar arsenalele puse la dispoziţia Kievului provin în mare parte din stocurile statelor care le-au oferit, stocuri care au nevoie să fie completate, prin urmare de acum înainte ajutorul militar furnizat Ucrainei de către UE se va baza mai degrabă pe achiziţii comune şi pe creşterea producţiei industriei de armament europene, a mai spus Josep Borrell.
"Ucrainenii luptă cu tot curajul şi cu toate capacităţile lor", iar dacă UE doreşte ca ei să reuşească mai mult, atunci "trebuie să le oferim arme mai bune şi mai mari", a concluzionat el.
Franţa: O adolescentă de 17 ani a decedat, după ce a căzut dintr-un camion în timp ce sărbătorea victoria francezilor împotriva Marocului la CM
O adolescentă de 17 ani a decedat în noaptea de joi spre vineri, la Aulnoye-Aymeries (nord), după ce a căzut dintr-un camion în timp ce sărbătorea victoria echipei Franţei împotriva Marocului, în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, potrivit declaraţiilor pompierilor şi ale unei surse apropiate cazului, citate de AFP.
Cel puţin 15 morţi în Filipine, evacuări şi şcoli închise în Taiwan odată cu apropierea taifunului Bavi
Cel puţin 15 persoane au murit în urma unei alunecări de teren în Filipine, iar peste 1.000 de persoane au fost evacuate în Taiwan, unde numeroase şcoli şi birouri au fost închise înainte ca cel mai important taifun din ultimele zeci de ani să lovească regiunea, relatează AFP.
Meta este obligată de UE să modifice interfețele Instagram și Facebook și riscă o amendă uriașă dacă nu se conformează
Comisia Europeană a ordonat vineri companiei Meta să modifice interfețele platformelor sale Facebook și Instagram din cauza faptului că generează prea ușor dependență, relatează AFP.