Două persoane în vârstă, ucise cu un cuțit într-un azil din nord-vestul Belgiei
Două persoane au decedat într-un azil pentru persoane în vârstă la Dentergem, în nord-vestul Belgiei, după ce au fost înjunghiate cu un cuțit de un alt pensionar aflat în imobil, au anunțat autoritățile locale.
Drama a avut loc în noaptea de joi spre vineri. Parchetul regiunii Flandra Occidentală a confirmat că ''în această noapte un incident survenit într-un azil din Dentergem s-a soldat cu două victime din rândul rezidenților''.
''Un al treilea rezident a fost transportat la spital în stare critică'', a menționat Parchetul regional, care a anunțat desemnarea unui judecător de instrucție și a unui medic legist care trebuie să ancheteze faptele la locul incidentului.
Primarul localității Dentergem, Koenraad Degroote, a declarat că victimele aveau vârste în jur de 90 de ani.
''Ancheta privind circumstanțele este în desfășurare'', a subliniat Parchetul regiunii Flandra Occidentală, fără a oferi alte detalii.
Sursa: agerpres.ro
Rusia a lansat un nou val de atacuri asupra Ucrainei, lovind capitala Kiev și lăsând fără lumină 350.000 de oameni la Dnipro
Atacurile aeriene lansate de Rusia în noaptea de 29 spre 30 octombrie au dus la moartea unei persoane în Kiev și au lăsat fără electricitate aproximativ 350.000 de locuitori din zona orașului Dnipro, relatează The Kyiv Independent. Seria de lovituri face parte dintr-o intensificare a operațiunilor militare rusești împotriva infrastructurii energetice și a zonelor rezidențiale din Ucraina.
Donald Trump riscă un război total în Congres pentru Pentagon: Democrații cer demiterea lui Pete Hegseth și blochează banii pentru conflictul cu Iranul
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, se îndreaptă spre o confruntare politică de proporții la Washington, fiind prins între presiunile tot mai agresive ale opoziției democrate și avertismentele venite din interiorul propriului Partid Republican.
Tragedie în Bosnia și Herțegovina: trei morți și mai mulți răniți după prăbușirea unui elicopter militar cu 15 persoane la bord
Trei persoane și-au pierdut viața după ce un elicopter al forței europene în Bosnia și Herțegovina, cu 15 persoane la bord, s-a prăbușit joi în nord-estul țării 'în timpul unei operațiuni de rutină', potrivit informațiilor transmise de televiziunea publică Federalna, informează EFE.