Mai exact, proiectul de lege propune modificarea și completarea Legii insolvabilității, în vederea transpunerii Directivei (UE) 2019/1023, prin consolidarea instrumentelor de prevenire a insolvabilității, a mecanismelor de restructurare (în special a restructurării accelerate), precum și prin introducerea unor garanții menite să mențină viabilitatea economică a debitorilor și să asigure o a doua șansă debitorilor de bună-credință. În acest sens, proiectul intervine atât asupra conceptelor de bază și a conduitei debitorului în dificultate financiară, cât și asupra protecției continuității activității (contracte esențiale), a finanțărilor aferente restructurării și a arhitecturii procedurii accelerate de restructurare, transmite BizLaw.MD.

În primul rând, proiectul completează setul de definiții din art. 2 al Legii nr. 149/2012, introducând noțiuni indispensabile funcționării cadrului de restructurare preventivă/accelerată: este definită „avertizarea timpurie”, iar pentru a sprijini implementarea planurilor sunt definite categoriile de finanțare relevante pentru restructurare, precum „finanțări intermediare” și „finanțări noi”. Autorii proiectului susțin că aceste completări sunt esențiale deoarece Directiva 2019/1023 se bazează pe intervenția timpurie, pe accesul la finanțare în restructurare și pe claritate conceptuală, astfel încât actorii (debitori, creditori, instanțe, finanțatori) să aplice uniform mecanismele prevăzute de lege.

În al doilea rând, proiectul instituie un mecanism instituțional minim de sprijin pentru prevenirea insolvabilității prin introducerea unui articol care instituie obligația [Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării] de a asigura instrumente practice de avertizare timpurie (inclusiv informare/ghidare publică și linie de suport). Prin acest articol se urmărește ca debitorii, în special IMM-urile, să aibă acces la îndrumare pentru a identifica din timp semnalele de risc și pentru a recurge la soluții de restructurare înainte ca insolvabilitatea să devină inevitabilă.

Proiectul întărește și obligațiile de conduită ale conducerii debitorului în faza pre-insolvabilitate, prin completarea art. 14 cu un nou alin. (5), orientat spre obligația de a lua măsuri rezonabile pentru evitarea insolvabilității și de a ține cont de interesele creditorilor și ale altor părți interesate atunci când debitorul se află în dificultate financiară. Această completare urmărește ancorarea în lege a standardului de responsabilitate managerială specific perioadei în care întreprinderea încă poate fi salvată, dar este expusă riscului de deteriorare accelerată a situației financiare.

Un element important pentru menținerea activității curente este protecția contractelor indispensabile funcționării întreprinderii. În acest sens, proiectul modifică art. 23 alin. (4), consolidând regula potrivit căreia pe durata perioadei de observație nu se admite, în detrimentul debitorului, suspendarea/rezoluțiunea/încetarea sau modificarea contractelor esențiale doar pentru faptul că debitorul se află în perioada de observație sau în restructurare accelerată. În practică, această intervenție reduce riscul ca furnizorii critici să întrerupă livrările și, implicit, reduce degradarea valorii întreprinderii, inclusiv în perioada de negociere și implementare a planului.

Totodată, se introduce alineatul 41 pentru a transpune art. 7 alin. (5) din Directiva (UE) 2019/1023. Acesta urmărește să asigure continuitatea activității debitorului pe durata procedurii de restructurare accelerată și/sau a perioadei de observație. În lipsa acestei reguli, creditorii contractuali ar putea invoca clauze de tip „ipso facto” pentru a rezilia sau modifica contracte doar ca urmare a inițierii procedurii, ceea ce ar compromite imediat șansele reale de redresare financiară sau, după caz, de negociere și implementare a planului. Prin declararea nulității unor asemenea clauze, se protejează valoarea întreprinderii viabile și se creează un cadru predictibil redresarea financiară, fără a afecta dreptul creditorului de a reacționa la alte încălcări contractuale relevante decât simpla inițiere a perioadei de observație sau a procedurii accelerate de restructurare.

În materie de protecție a tranzacțiilor și finanțărilor legate de restructurare, proiectul completează art. 104 cu prevederi prin care se instituie un regim corespunzător de protecție: actele rezonabile și necesare pentru negocierea sau implementarea planului nu urmează a fi anulate, iar finanțările intermediare și finanțările noi beneficiază de o protecție sporită (inclusiv în raport cu anularea și răspunderea finanțatorilor). Logica acestei intervenții este de a face restructurarea „finanțabilă” și credibilă, reducând riscul juridic pentru finanțatori și pentru debitor în etapa critică a redresării, ci dimpotrivă crescând atractivitatea acestor finanțări pentru finanțatori.

În ceea ce privește mecanismul „a doua șansă”, proiectul completează art. 136 cu prevederi referitoare la procedura de degrevare de obligații a întreprinzătorilor individuali după expirarea unui termen maxim de 3 ani. Dacă la momentul degrevării nu au fost încă valorificate toate bunurile debitorului (i.e. procedura nu a fost încă încheiată), procedura continuă până la valorificarea tuturor bunurilor debitorului care sunt obiect al procedurii, iar mijloacele bănești obținute sunt îndreptate întru stingerea obligațiilor de care debitorul a fost degrevat. Totuși, din momentul degrevării, debitorul este în drept să obțină noi bunuri și venituri care nu vor fi obiect al procedurii, adică nu vor putea fi valorificate în cadrul acestei proceduri și nici nu vor putea fi obiect al urmăririi în raport cu obligațiile apărute până la momentul degrevării. Această soluție urmărește alinierea cu Directiva 2019/1023 în partea referitoare la remiterea datoriilor și reintegrarea economică a debitorilor de bună-credință, evitând perpetuarea pe termen nedefinit a unei poveri a datoriilor.

Proiectul prevede abrogarea art. 219 și propune o redacție substanțial nouă a art. 220, care revede etapele, condițiile de inițiere și efectele procedurii accelerate de restructurare:

-        se exclude perioada prealabilă de negociere în afara procedurii accelerate de restructurare;

-        se stabilesc cerințe mai clare pentru cererea debitorului de intentare a procedurii accelerate de restructurare

-        se instituie un mecanism de suspendare a executărilor silite pe o perioadă determinată de 4 luni (cu reguli privind prelungirea până la 12 luni și ridicarea suspendării), cu consecința încetării procedurii accelerate de restructurare în eventualitatea neprelungirii/ridicării suspendării.

-        se instituie un calendar procedural accelerat, întreaga procedură de restructurare fiind limitată la maxim 12 luni (perioada maximă de suspendare a executărilor silite)

În continuare, proiectul revizuie art. 222, stabilind mai detaliat cerințele privind conținutul planului în restructurarea accelerată, inclusiv obligația de a descrie măsurile propuse, efectele asupra categoriilor de creditori, estimările economico-financiare, precum și componenta de finanțări noi atunci când planul se bazează pe acestea.

Totodată, se introduce un instrument practic de sprijin pentru IMM-uri, prin rolul [Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării / Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenorialului] de a publica o listă de verificare pentru plan, și se prevede posibilitatea ca planul să fie propus chiar și în lipsa acordului asociaților/acționarilor, pentru a evita blocaje corporative atunci când obiectivul este salvarea unei întreprinderi viabile.

Proiectul instituie un mecanism nou de constituire a claselor de creditori, reglementând la art. 223 criteriile de grupare în clase și regulile privind votarea planului și opozabilitatea lui. Astfel, debitorii vor fi în drept să creeze în mod independent clasele de creditori, ținând cont de condițiile prevăzute de lege, inclusiv interdicția de a grupa creditori garantați și negarantați în aceeași clasă. Debitorul va fi în drept să grupeze într-o singură clasă creditori de același sau de diferite ranguri. Totodată, creditori de același rang vor putea fi grupați în clase diferite (e.g. clasa furnizorilor și clasa finanțatorilor). În cazul IMM-urilor, acestea vor fi în drept să includă toți creditorii (garantați și negarantați) într-o singură clasă.

La gruparea creditorilor în clase, debitorul urmează să țină cont că toți creditorii dintr-o clasă au aceleași drepturi și urmează a fi supuși aceluiași tratament (conform art.192 din Legea insolvabilității). Acest fapt presupune că la gruparea într-o singură clasă a creditorilor de diferite ranguri, nu se permite acordarea mai multor drepturi sau preferințe creditorilor de rang mai înalt.

În acest context, printr-un articol nou (223¹) sunt instituite reguli speciale care permit impunerea planului de restructurare în pofida disidenței creditorilor din mai multe clase, reflectându-se mecanismul prevăzut la art.11 din Directivă.

Acest mecanism prevede că un plan de restructurare accelerată se consideră acceptat chiar și în lipsa votului unanim (i.e. în lipsa acceptării acestuia de către toate clasele de creditori în condițiile art.223), în cazul în care:

(i)      debitorul asigură respectarea testului BIOC (Best-Interest-Of-Creditors test, prevăzut la art.204 alin.(5) lit.a) din Legea insolvabilității), și

(ii)     majoritatea claselor, sau chiar o singură clasă, a votat pentru aprobarea planului (în condițiile prevăzut la lit.b) din acest nou articol).

În aceeași logică, art. 224 este revizuit pentru a detalia condițiile de confirmare a planului de către instanță, inclusiv criterii legate de viabilitatea măsurilor propuse și de tratamentul echitabil al creditorilor afectați (testul BIOC), precum și regimul căilor de atac și competențele instanței de apel în raport cu hotărârea instanței de insolvabilitate.

În final, proiectul completează legea cu un articol nou care instituie obligația de colectare și centralizare anuală a datelor privind procedurile de insolvabilitate și restructurare accelerată (număr de cereri, durate, rezultate etc.), în sarcina autorității competente (Ministerul Justiției, conform proiectului). Această componentă este relevantă pentru eficiența sistemului, întrucât permite evaluarea continuă a funcționării cadrului normativ și ajustarea politicilor publice pe baza unor indicatori.