Crima de la Beriozchi // Făptașul – condamnat la 20 de ani de închisoare pentru unul din episoadele infracționale

Procuratura Căușeni, Oficiul Anenii Noi, anunță pronunțarea la 18 iunie 2026 a sentinței de condamnare la 20 de ani de închisoare a inculpatului acuzat de omorul unui bărbat, comis în anul 2011, în satul Beriozchi, raionul Anenii Noi.

publicat de Vadim Ungureanu
joi, 18 iunie 2026, 13:20
crimă

Potrivit materialelor cauzei penale, în perioada 24–26 decembrie 2011, un bărbat în vârstă de 60 de ani, aflându-se la domiciliul său din satul Beriozchi, raionul Anenii Noi, în urma unui conflict izbucnit cu victima privind remunerarea pentru munca prestată în gospodăria sa, i-ar fi aplicat acesteia multiple lovituri în diferite regiuni ale corpului, inclusiv în zona capului, provocându-i leziuni incompatibile cu viața.

Conform probelor administrate, după comiterea infracțiunii, inculpatul ar fi înhumat clandestin cadavrul victimei pe teritoriul propriei gospodării, în scopul ascunderii urmelor infracțiunii.

În urma unui șir de acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigație, inclusiv cu participarea agenților sub acoperire, osemintele victimei au fost depistate și ridicate în cadrul unei percheziții efectuate în luna ianuarie 2026.

Ca urmare a acțiunilor complexe de urmărire penală și a expertizelor judiciare dispuse, procurorii au acumulat probe suficiente pentru trimiterea cauzei în judecată, iar prima instanță a concluzionat în privința culpabilității persoanei acuzate.

Procurorii au solicitat detențiune pe viață, iar urmare a studierii sentinței integrale vor decide despre oportunitate contestării sentinței cu apel.

Reamintim că, sub conducerea procuraturii, în privința aceluiași învinuit sunt investigate și alte cauze penale aflate în prezent în derulare. Despre rezultatele urmăririi penale, Procuratura va comunica pe parcurs.

Cazul tânărului torturat de șase inși, printre care și fiul unui șef SIS. Avocat: „Există tentative de intimidare, prin încercarea de a-i schimba statutul din parte vătămată în agresor”

Tânărul bătut și umilit lângă căminele UTM încă are dureri din cauza traumelor provocate de agresori și trece printr-o recuperare psihologică dificilă, spune avocatul său. Pentru a depăși suferințele cumplite, a fost nevoie de o echipă întreagă de psihologi și psihoterapeuți. Totodată, apărătorul susține că există tentative de intimidare a clientului său, prin încercarea de a-i schimba statutul din parte vătămată în agresor