Angajat MAI, implicat într-un accident în stare de ebrietate la volan. A fost reținut pentru 72 de ore
Un angajat al Ministerului Afacerilor Interne a fost reținut pentru 72 de ore, după ce a provocat un accident fiind în stare de ebrietate la volan. Cazul a avut loc în ultima zi a anului 2025, în jurul orei 15:45, pe strada Armenească din centrul capitalei, susțin sursele PulsMedia.MD apropiate anchetei.
Potrivit surselor ar fi vorba despre Vadim Bujor, în vârstă de 53 de ani, care deține funcția de ofițer principal al Direcției securitate și investigații a Inspectoratului General al Carabinierilor din cadrul MAI.
Acesta s-ar fi aflat la volanul unui automobil de marca Toyota și ar fi accidentat un alt automobil de marca BMW care se afla parcat pe marginea carosabilului. Șoferul ar fi încercat să părăsească locul accidentului, dar ar fi fost ajuns de proprietarul mașinii care a și chemat poliția.
În urma accidentului ambele mașini au fost deteriorate ușor, iar șoferul a fost testat cu aparatul Drager rezultatele arătând o concetrație de 0,63 mg/l de alcool pur în aerul expirat.
Pe numele angajatului IGC a fost inițiată o anchetă de serviciu, dar și o cauză penală. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore.
O femeie din R.Moldova a încercat să treacă vama în România cu bijuterii de peste 120 000 de euro, ascunse în perne
O femeie din Republica Moldova este cercetată penal după ce polițiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit că transporta 1.100 de grame de bijuterii din metal galben cu aspect de aur, în valoare de aproximativ 124 mii de euro, disimulate în două perne.
„Contrabandă pufoasă”, la Tudora. Pisici de zeci de mii de lei, depistate în linia a doua de control vamal
Mai multe pisici de rasă „Maine Coon”, cu o valoare estimativă de circa 100 000 de lei, au fost depistate în cadrul unei operațiuni de control desfășurate de ofițerii Echipelor Mobile ale Serviciului Vamal, în comun cu angajații IGPF. Cazul a fost documentat după ce, în apropierea localității Tudora, pentru efectuarea controlului vamal în linia a doua, a fost stopat un autocar de model Yutong, condus de un cetățean moldovean, în vârstă de 44 de ani.
(VIDEO) Ofițerii INI au sărit gardul unui „agricultor în afara legii”, la Comrat. O lună „au admirat” cum crește cânepa de 4 metri
Ofițerii Direcției investigații SUD a INI, în comun cu polițiștii din Basarabeasca, au destructurat activitatea unui grup infracțional suspectat de cultivarea, păstrarea și comercializarea ilegală a drogurilor. Acțiunile de documentare au fost desfășurate pe parcursul unei luni, timp în care polițiștii au acumulat probe privind activitatea infracțională a grupului.